Botoșăneanca desemnată cea mai frumoasă voleibalistă din România, în carantină din cauza coronavirusului. „Nu am mai văzut așa ceva în realitate niciodată”

20 martie 2020

Adelina Budăi-Ungureanu, botoșăneanca desemnată cea mai frumoasă voleibalistă din România, a ajuns în carantină din cauza coronavirusului. Adelina are contract italienii de la Cuneo Granda Volley și se afla în Italia când a izbucnit epidemia.

Sunt în București. Mi-au fost anulate trei zboruri. Într-un final, a trebuit să plec din Franța, de la Nisa, până acolo am ajuns cu mașina, cei de la echipă mi-au organizat totul și de asemenea mi-au dat și niște documente care să ateste faptul că eu doar tranzitez Franța. Am reușit să ajung în Munchen doar că neavând zboruri trebuia să găsesc o variantă să vin în România. Am reușit să găsesc un zbor dimineața, a doua zi, adică ieri (n.r. joi) din Munchen direct către Otopeni. Am completat o declarație prin care  am spus că de fapt eu vin din Italia și  nu din Germania. Am fost preluată imediat de niște persoane de la DSP. Mi-au dat mănuși noi, mască nouă, au avut foarte multă grijă la cum gestionează situația. Aici (n.r. în carantină) m-au adus cu o ambulanță de la SMURD.

A fost așa un scenariu de film pentru că erau două persoane costumate, de care sincer vă spun m-am speriat foarte tare. Nu am mai văzut așa ceva în realitate niciodată. Asta a fost procedura, am respectat-o și acum stau aici, la un hotel, în carantină, în București și e foarte ok”, a declarat, pentru TVR1, Adelina Ungureanu.

Ea a ajuns în România, joi, și a fost băgată direct în carantină, în București. După 13 zile, aceasta va ajunge la familia sa, în Botoșani, care o așteaptă cu sufletul la gură.

Fericirea mea de azi e una specială.....este ziua in care imi stiu copilul pe pamant romanesc, dupa foarte multe zile de stres. Traiesc fericirea ca o stiu in Romania chiar daca mai sunt 13 zile pana o sa ne vedem acasă”, a spus mama Adelinei, Simona.

FOTO Una dintre cele mai frumoase voleibaliste, originară din Botoșani, a ajuns la un renumit club din Italia. „Sunt foarte mândră de alegerea mea”

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia