Preot încarcerat în Penitenciarul Botoșani după un accident mortal

Un preot de 38 de ani a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare pentru un accident mortal.

George Ionuț Apetrei a fost condamnat definitiv la trei ani și o lună de închisoare de Curtea de Apel Suceava, după ce inițial primise doi ani și 11 luni de închisoare de la Judecătoria Suceava.

Potrivit procurorilor,  la data de 13 noiembrie 2018, în jurul orelor 18:50, acesta se deplasa la volanul autoturismului marca Volkswagen, pe un drum comunal de pe raza localitatăţii Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava, moment în care a acroşat două persoane de sex feminin, care se deplasau în aceeaşi direcţie de mers, pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, inculpatul nu a oprit la faţa locului, continuându-şi deplasarea.

Ca urmare a leziunilor provocate în urma accidentului, una dintre victime a decedat în scurt timp, iar cealaltă a suferit multiple leziuni, care însă nu i-au pus în pericol viaţa.

Înculpatul a fost depistat de către organele de poliţie în locuinţa sa şi a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acestuia i s-au recoltat ulterior două probe de sânge, rezultând în final o valoare de 1,90 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi de 1,75 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă.

„La data de 14.11.2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun procurorii.


Bărbatul s-a prezentat la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata după care a fost escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *