Botoșănean amendat cu 5.000 lei după ce a sunat la 112. I-a anunțat pe polițiști că a fost lipsit de libertate

Un bărbat a apelat nejustificat la numărul unic 112 și a fost aspru sancționat de oamenii legii.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani, au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bărbat de 59 de ani din comuna Hudeşti, cu privire la faptul că ar fi fost lipsit de libertate în mod ilegal, fără a oferi alte informaţii.

Echipajul de poliţie direcţionat la faţa locului a stabilt faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, bărbatul fiind identificat la domiciliu, într-o stare avansată de ebrietate.

Acesta a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *