Ultimul boier al Botoşaniului s-a stins din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 84 de ani. Este vorba de boierul Radu Miclescu, care deţine la Călineşti- Bucecea cel mai frumos conac din Botoşani.
Radu Miclescu a decedat la reşedinţa sa din Călineşti, în urma unei boli de care suferea de mai mult timp. El va fi înhumat la cimitirul din localitate, iar slujbele vor avea loc la biserica pe care însuşi boierul a ctitorit-o.
Moşia Călineşti se află în proprietatea familiei Miclescu de la începutul secolului al XVII-lea. Prima variantă a conacului actual datează încă din 1711. După câţiva ani buni, Constantin Miclescu, mare vornic la începutul secolului al XIX-lea, a preluat frâiele construcţiei conacului din Călineşti şi a păstorit şi ridicarea bisericii din parcul conacului.
Radu Miclescu, în calitatea sa de ultim reprezentant al boierimii moldoveneşti a desăvârşit lucrarea strămoşilor săi, reuşind, totodată, să reunească sub acoperişul conacului obiecte de o valoare neţărmurită, între care menţionăm două fotolii, originare din camera de lucru a ţarului Alexandru I al Rusiei, de prin anii 1800, câteva mobile Biedermeier sau un candelabru de lemn suedez de pe la 1800-1810.
foto: eualegromania.ro
Dumnezeu să l ierte ,a fost un om tare bun,batea țăranii cu furca…un liberal convins..
Sa va fie rusine pentru asemenea afirmatii , nu sunt adevarate , iar dumneavoastra nu aveti curajul sa va dati numele!
Obiectele sunt originale, numai oamenii sunt originari!
Miroslave, textul se referea la faptul ca obiectele respective isi au originea(obarsia) in acel birou. Nu conteaza ca e obiect sau om, toti avem o origine. Si tu si un obiect originar din… Africa, de exemplu.
Sa criticam, sunt de acord, doar ca trebuie sa fim bazati pe Limba Romana.
Parerea mea.
Dumnezeu sa-l ierte !!! Intr-adevar , renovarea conacului boieresc si peisajul de acolo, face cunoscuta localitatea in toata Moldova…numai pentru acest lucru, si ar trebui sa fiti recunoscatori acestei familii, care a scos din anonimat Calinestiul. Cat despre carcotasi nu ne facem probleme…sunt garla…
A fost inchis de către comunisti cand avea 17 ani. A iesit din inchisoare si a plecat in exil, lasând in urma un tată incă in inchisorile comuniste si amintirea unei mame care se sinucisese hărțuită fiind de securitatea acelor vremuri. Revenit in țară după 89, a avut in grijă bătrânii satului in care locuia. Cât de josnic poate fi acela care minte și discreditează un om și post mortem? Dumnezeu să-i odihnească sufletul mult încercat! Un om demn!
Vatafii care lucrau pentru boieri erau cei care schingiuiau taranii si le luau de la gura ….se pare ca in comentarii sunt din slugile vechi…istoria se repeta ii avem printre noi…
Anii 1864—1866 au fost luna de miere a liberalismului ideolog al celor de la ’48. Constituția politică belgiană, una din cele mai liberale din Europa, a fost introdusă în țările românești. Câte speranțe frumoase — și în scurtă vreme cât de crud înșelate!1] Printre mijloacele de a îndemna — foarte numeroase și foarte variate — era și acesta: când țăranul fugea departe, de unde feciorii boierești și vătășeii nu-l puteau aduce pe sus, atunci îi maltratau nevasta până când omul era silit să se întoarcă (vezi R. Rosetti, Pentru ce s-au răsculat țăranii, p. 451). Torturarea nevestei în scopul de a aduce la lucru pe bărbatul ei nu e numai desființarea totală a legii și a relațiilor legale, dar e o desfășurare de cruzime, care poate să-și găsească egalul doar în cruzimile care au întovărășit robia negrilor din America. Și la maltratarea femeii se mai adaugă, implicit, și alt mijloc, de asemenea relevat de d-l Rosetti: acela că speriau copiii. De aceea, de multe ori, odată cu plecarea țăranului pleca și toată familia lui. Dar și atunci se găsea soluția: „dacă nu găsea pe nimeni acasă și n-avea pe cine să bată, strica ce găsea: străchini, scaune, și apoi pleca după om. Oamenii astfel executați erau duși de feciorii boierești pe lanul proprietarului sau arendașului și acolo, sub soarele arzător, cu usturimea biciului vie pe spinarea lor, prășeau în tăcere, blestemând în inimă ceasul în care se născuse, blestemând pe acei care-i sileau să-și lase popușoii, hrana familiei pe anul viitor, să se piardă în buruieni. Și asemenea lucruri se petreceau în fiecare an, ce zic, aproape în fiecare zi pe vremea prașilei, pe sute de moșii din Moldova, apoi, deși pe o scară mai mică, se mai repetau și în vremea secerei” (id., p. 452).
[2] R. Rosetti, Pentru ce s-au răsculat țăranii, p. 274.