Ucigașul lui Marius Pompas a fost reținut. Are 20 de ani și este acuzat de omor

prins, arestat, stiri, botosaniTânărul de 20 de ani care l-a ucis pe Marius Pompas în urma unei altercații pe care a avut-o duminica trecută în Centrul Vechi al municipiului Botoșani a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Agresorul, care este din județul Dolj, a dispărut a doua zi după săvârșirea faptei, însă a fost prins, luni, de polițiști. El urmează a fi prezentat, marți după-amiază, în fața magistraților Tribunalului Botoșani cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub acuzația de omor.

Vă reamintim că un tânăr din Botoșani, care peste două luni ar fi urmat să împlinească 23 de ani, a murit, duminică, după ce a fost victima unei agresiuni în Centrul Vechi.

Marius Pompas (foto) a avut o divergență cu un alt tânăr, de 20 de ani, de la o fată. Agresorul venise din județul Dolj pentru a se întâlni cu fata respectivă, însă a ajuns să îl cunoscă și pe marius. În urma unor discuții despre tânără, între cei doi a izbucnit un scandal, iar olteanul a luat o etajeră din ceramică de la baie și l-a lovit în cap pe tânărul din Botoșani.

O ambulanță l-a transportat pe acesta la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici a fost transferat la Iași. Botoșăneanul a fost diagnosticat cu   multiple plăgi în regiunea occipitală, un traumatism cranian acut prin agresiune, fractură deschisă cu înfundare regiune parietală dreaptă şi comă de gradul II.

El a stat mai o săptămână internat pe Secția de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, însă, din cauza traumatismelor suferite, nu a supraviețuit.

Tragedie! Un tânăr a decedat la 23 de ani. A murit după o bătaie în Centrul Vechi

 

One thought on “Ucigașul lui Marius Pompas a fost reținut. Are 20 de ani și este acuzat de omor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *