Ucigașul botoșăneanului Marius Pompas, trimis în judecată de procurori

catuse pentru arestat la BotosaniTânărul de 20 de ani care l-a ucis, în urmă cu o lună, pe Marius Pompas în urma unei altercații pe care a avut-o în Centrul Vechi al municipiului Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Bogdan Constantin Temelie, care se află în continuare în arest preventiv, va fi judecat de magistrații de la Tribunalul Botoșani pentru omor.

Vă reamintim că un tânăr din Botoșani, care ar fi urmat să împlinească 23 de ani, a murit după ce a fost victima unei agresiuni în Centrul Vechi.

Marius Pompas a avut o divergență cu un Bogdan Constantin Temelie de la o fată. Agresorul venise din județul Dolj pentru a se întâlni cu fata respectivă, însă a ajuns să îl cunoscă și pe Marius. În urma unor discuții despre tânără, între cei doi a izbucnit un scandal, iar olteanul a luat o etajeră din ceramică de la baie și l-a lovit în cap pe tânărul din Botoșani.

O ambulanță l-a transportat pe acesta la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, iar de aici a fost transferat la Iași. Botoșăneanul a fost diagnosticat cu   multiple plăgi în regiunea occipitală, un traumatism cranian acut prin agresiune, fractură deschisă cu înfundare regiune parietală dreaptă şi comă de gradul II.

El a stat mai o săptămână internat pe Secția de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, însă, din cauza traumatismelor suferite, nu a supraviețuit.

Ucigașul lui Marius Pompas a fost reținut. Are 20 de ani și este acuzat de omor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *