Ajutor nesperat dat de un preot din Botoșani pentru o familie cu cinci copii

În luna mai, credincioşii parohiilor „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Chişcăreni şi „Sfântul Apostol Andrei” Sat Nou din judeţul Botoşani au trăit alese momente de bucurie duhovnicească alături de părintele Vasile Viorel Florea, unde s-au derulat mai multe acte de milostenie unite într-un proiect misionar filantropic numit „Lumina parohiei”, activitate ce a avut drept scop principal ajutorarea familiilor binecuvântate de Dumnezeu cu mulţi prunci, cât şi a altor credincioşi cu posibilităţi materiale reduse, scrie Ziarul Lumina.

Astfel, într-o primă etapă, a fost ajutată o familie cu 5 copii căreia preotul paroh i-a dăruit o vacă pentru a asigura hrana zilnică, dar şi pentru ca familia respectivă să ajute la rândul ei cu lapte şi alte persoane nevoiaşe ale comunităţii. Următoarea etapă a activităţii a avut drept scop ajutorarea mai multor familii cu mobilă, electrocasnice şi haine, iar pentru ca bucuria să fie deplină, în jurul datei de 1 iunie, se va merge într-un pelerinaj gratuit, unde mai mulţi copii proveniţi din familii nevoiaşe vor avea ocazia acestei bucurii duhovniceşti.

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate peste noi, cât şi pentru împlinirea acestei lucrări misionare care trebuie să fie asemenea luminii de care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri» (Matei 5, 16). Faptele bune ale oamenilor sunt răspunsul la chemarea lui Dumnezeu ce se revarsă în conştiinţa fiecăruia de a fi milostiv, empatic şi sensibil la aproapele nostru, cât şi la nevoile acestuia. Rugăm pe Dumnezeu să ne înmulţească dragostea din inimi ca şi noi să fim lumină în lume, iar în viaţa de veci să petrecem întru lumina nesfârşită a Preasfintei Treimi”, a declarat părintele Viorel Florea, parohul comunităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *