Paul Bosancu: „La Suceava nu cred că se mai vrea fotbal”

bosancu.JPG 

A jucat la Cetatea Suceava, apoi la FCM Bacău, iar până în această vară a îmbrăcat tricoul echipei de liga a III-a Rapid CFR Suceava. Paul Bosancu este soluţia aleasă de Cristi Popovici pentru a avea concurenţă ep postul de fundaş dreapta dar fostul sucevean a demonstrat că poate juca foarte bine şi ca fundaş stânga.

Sincer să fiu nu prea mă aşteptam dar a venit foarte bine şi sper să-mi fac treaba cât mai bine la această echipă. Să ne îndeplinim obiectivul. Cu gândul ăsta am venit, să joc, să prind primul 11 şi sper să o fac cât mai bine şi în cel mai scurt timp. Îi cunosc pe majoritatea băieţilor, am mai jucat cu ei şi sunt sigur că mă voi adapta şi voi face totul să dau cel mai bun din mine. Cred că orice jucător îşi doreşte să evolueze şi la Suceava nu cred că se mai vrea fotbal, după părerea mea. Plecăm fiecare unde avem oferte. Nu contează că este rivalitate între Botoşani şi Suceava. Am şi uitat pasul Suceava şi mă gândesc numai la Botoşani, a spus Paul Bosancu.