Poeta care a recitat o poezie porno de ziua lui Eminescu a fost sancționată

medeea iancu - poezie porno recitata la BotosaniPoeta Medeea Iancu, cea care a recitat o poezie porno la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu din luna ianuarie, a fost amendată de oamenii legii.

Cel care a solicitat măsuri în acest caz a fost tot un scriitor, Ionuț Caragea din Bihor, care a trimis o sesizare către Administrația Prezidențială, iar aceasta a retrimis-o spre soluționare Inspectoratului de Poliție Botoșani.

like facebook, stiri, botosaniPoeta a fost sancționată la Legea 61/1991 cu avertisment, ”pentru săvârșirea în public de fate, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean.

Prestația Medeei Iancu a stârnit indignarea a zeci de botoșăneni, dar și aleși locali, care au comentat critic apariția ei pe scenă. După acest val de nemulțumiri, poeta și-a cerut public scuze.

VIDEO Poezie interzisă minorilor! Un poet a recitat o poezie porno la Gala de decernare a Premiului Mihai Eminescu de la Botoşani

One thought on “Poeta care a recitat o poezie porno de ziua lui Eminescu a fost sancționată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *