Sistem antigrindină pentru zona Botoșani- Suceava

grindina-12-300x225Judeţele Botoșani şi Suceava ar putea face obiectul unui proiect de construire, în zonă, a unui sistem de protejare a culturilor agricole împotriva grindinii, fenomen meteorologic din ce în ce mai frecvent şi care provoacă importante pagube agriculturilor din această parte a ţării, potrivit SuceavaNews.

like facebookAnunţul a fost făcut de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, după ce un fermier l-a abordat, în acest sens, cu prilejul unei dezbateri desfăşurată la Palatul Administrativ, cadru în care agricultorul cu pricina a reliefat că, spre deosebire de ţările dezvoltate, producţia agricolă din ţara noastră este la voia dezlănţuirii naturii.

Flutur a precizat că a avut deja tatonări pe această linie, iar în urma discuţiilor purtate cu specialiştii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a rezultat că proiectul este realizabil. Însă, pentru aceasta este necesară asocierea fermierilor, şeful administraţiei judeţene subliniind că, pe această linie, vor fi purtate discuţii şi cu autorităţile responsabile din judeţul Botoşani.

Am discutat cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, şi pregătim un serviciu antigrindină pentru zona Suceava-Botoşani. Însă, pentru aceasta, cultivatorii de teren trebuie să se asocieze, de aceea vom extinde discuţiile şi cu cei din judeţul Botoşani”, a spus Gheorghe Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *