Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat plățile destinate consumatorilor casnici aflați în situație de sărăcie. AJPIS Botoșani a virat sumele aferente tichetului de energie pentru 29.686 de beneficiari ai sprijinului acordat în baza OUG nr. 35/2025, destinat consumatorilor casnici aflați în situația de sărăcie energetică. Suma plătită pentru facturile de energie electrică aferente lunii septembrie 2026 este de 1.484.300 de lei.
Beneficiarii se pot prezenta la oficiile poștale cu factura emisă de furnizorul de energie și pot utiliza banii pentru plata consumului de energie electrică din această perioadă.
AJPIS Botoșani reamintește că sprijinul se acordă în continuare până la sfârșitul anului 2026, persoanelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. În cazul în care intervin modificări privind domiciliul sau componența familiei, este necesară depunerea unei noi solicitări, iar actualizarea datelor se realizează prin aplicația EPIDS. Sprijinul nu se acordă în numerar și nu se virează în cont bancar. Plata facturilor la energie electrică se realizează direct la oficiile poștale, pe baza facturii emise de furnizor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia