FOTO Incendiu în curtea unei biserici din județul Botoșani. De la ce au pornit flăcările

16 octombrie 2026

Un incendiu s-a produs, vineri, în curtea bisericii din localitatea Cucuteni. O magazie cu lemne de foc a fost cuprinsă de flăcări, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Durnești.

Aceștia au constatat că magazia de lemne ardea în totalitate. Pompierii au acționat rapid și au salvat două case. Au ars aproximativ 50 de metri cubi de lemne de foc.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost o lumânare aprinsă și lăsată nesupravegheată în cimitirul situat în curtea bisericii, în apropierea unor materiale combustibile. Flăcările s-au extins la vegetația uscată din zonă, iar ulterior s-au propagat la magazia de lemne.

Medic din Botoșani, în stare gravă la spital. A fost luat de ambulanță de acasă

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia