Drepturi pentru polițiști, jandarmi și pompieri cerute la întâlnirea cu parlamentarii botoșăneni

sindicate dialog socialReprezentantul Sindicatului Național al Polițiștilor și Vemeșilor Prolex, Fliliala Botoșani, Virgil Bordei, a atras atenția, la o întâlnire cu parlamentarii botoșăneni, că nemulțumirile angajaților din structurile MAI sunt tot mai mari. El a spus că aceștia așteaptă noua lege a salarizării în sistem, plata sporului de 75% pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, dar și un statut care să le confere o mai bună protecție în caz de ultraj sau de intervenție în forță, pentru prevenirea și combaterea infracționalității.

like facebookLa presiunea membrilor de sindicat, vă solicităm să nu ignorați rolul organizațiilor sindicale din perspectiva faptului că acestea apără interesele profesionale, economice și sociale a peste 4 milioane lucrători. Colegii polițiști, dar și jandarmi, pompieri și alți militari din sistemul de apărare, siguranță și ordine publică vă transmit că există o mare îngrijorare legată de viitorul apropiat. Colegii așteaptă noua lege a salarizării în sistem iar termenul la care se poate adopta este limitat. Solicităm emiterea normelor de aplicare a Legii 223 din 2015 privind pensiile militare de stat și continuare plății sporului de 75% pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și sărbătorile legale”, a spus Virgil Bordei.

El a anunțat că în situația în care doleanțele angajaților MAI nu vor fi duse la îndeplinire, se vor declanșa proteste în sistem.

Vom face apel la membrii de sindicat, familii, prieteni și alți susținători pentru a ieși în stradă, pentru o perioadă nelimitată de timp, până ne vom face auziți”, a adăugat liderul  Sindicatului Național al Polițiștilor și Vemeșilor Prolex, Fliliala Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *