Mesaj sfâșietor al tânărului care și-a pierdut sora în accidentul de la Orășeni: „Scoală soră din mormânt că ai lăsat copiii plângând”

fane si mirelaUnul dintre fraţii mai mici ai Mirelei Huţanu, tânăra de 24 de ani care a murit, la începutul lunii iunie, în accidentul de la Orăşeni Deal, trăieşte o adevărată dramă.

Nicu Săuleac a postat pe pagina sa de socializare un mesaj de-a dreptul înduioşător, prin care arată prin câtă suferinţă trece în aceste momente atât el, cât și familia sa.
Pentru el, dar și pentru frații săi mai mici, Mirela era ca o mamă, ea fiind cea mai mare dintre ei.

like facebook„Mama cât de greu ți-a fost, până mamă ne-ai crescut pe toți. Ne-ai crescut cum ai putut, însă unul Cerul te-a cerut. Știu, mamă, durerea ta și cum arde în tine flacara înapoi nimic nu mai întorci findcă te-ai dus printre cei morți. Singur eu mă lupt cu gândul de ce sora Dumnezeu te-a luat, dar la toți ne vine rândul… dar tu prea repede ai plecat…Privesc pozele cu tine și apar lacrimi în priviri, mă cuprind fiori și teama ca au rămas doar amintiri, câte lacrimi au mai curs pentru tine sora nu sunt de ajuns. Scoală soră din mormânt, ai lăsat copiii plangand și pe mama suferind că a pierdut ce avea mai scump :(( mi-e dor de tine surioara :(((”, a spus Nicu Săuleac.

Mirela, de 24 de ani, și soțul său, de 27 de ani, au murit în urma unui accident produs la Orășeni Deal. Un bărbat a intrat violent cu autoturismul în mașina lor, iar cei doi au murit pe loc.

Mirela a copilărit în comuna Tudora, dar după căsătorie s-a mutat cu soțul său la Vorona.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *