Opt agenţi economici cu activitatea suspendată de Garda Financiară. Vezi motivul!

Cristi Calimandruc
Cristian Calimandruc

Zeci de amenzi şi bunuri confiscate luna trecută de comisarii Gărzii Financiare Secţia Botoşani. Aceştia au verificat 178 de societăţi comerciale, fiind constatate contravenţii pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amenzi în cuantum total de 178.300 lei şi bunuri confiscate în valoare de 11.022 lei.

De asemenea, în cursul lunii octombrie a fost suspendată activitatea de comerţ cu amănuntul la cinci agenţi economici pentru nedotarea cu aparat de marcat electronic fiscal, iar la alţi trei agenţi economici a fost suspendată activitatea de comercializare a produselor accizabile pentru nerespectarea Legii privind comercializarea de produse accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător.

Pe perioada controalelor au fost constatate mai multe abateri, respectiv încălcarea disciplinei financiar contabile, comercializarea mărfurilor cu amănuntul fără îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi lipsa documentelor de provenienţă pentru mărfurile expuse spre comercializare„, a declarat Cristian Calimandruc, comisar şef al Gărzii Financiare Secţia Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *