Subvenție pentru agenții economici care angajează ucenici

AJOFM Botosani sediu (2)

Angajatorii care încadrează ucenici primesc la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună. Conform prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă cu modificările și completările ulterioare, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, din bugetul asigurărilor pentru plata […]

Program prelungit la Direcţia pentru Agricultură Botoşani, pentru a ajuta fermierii să ia subvenţie

Directia Agricola Botosani

Directia pentru Agricultură Judeţeana Botoşani anunţă că va lucra şi sâmbăta şi duminica, începând din 29 iulie şi până pe 28 august, pentru a putea sprijini fermierii să obţină subvenţii agricole. Potrivit anunţului oficialilor de la Agricultură, funcţionarea instituţiei  sâmbăta şi duminică este necesară „pentru a veni in sprijinul potentialilor producatori agricoli care vor sa […]

APIA: Fermierii botoșăneni care au solicitat subvenții în cadrul Campaniei 2017 au posibilitatea să facă modificări în cererile unice de plată depuse

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul judetean Botosani  reamintește că până la data de 31 mai 2017, inclusiv, fermierii botosaneni  care au solicitat subvenții în cadrul Campaniei 2017 au posibilitatea să facă modificări în cererile unice de plată depuse, fără aplicarea de penalităţi. Astfel, solicitanții pot completa şi depune la Centrele […]

Controale APIA la cererile de subvenții depuse în campania 2016. Peste 500 de fermieri botoșăneni vizați

Din 19 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA)  –  Centrul judetean Botosani a demarat controlul în teren pentru cererile de subvenții depuse în campania 2016. În acest an numărul fermierilor botosanenii selectați la control este de 576, corespunzator unei suprafete  de 60739.38 hectare,ce cuprinde  25041 parcele .Fata de anul trecut,  eșantionul  de […]

APIA a început plățile la subvenții. Peste 7 milioane euro în contul fermierilor botoșăneni

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botosani a  finalizat pentru plata avansului 24.500 de dosare cu cererile unice completate de agricultorii botosaneni. Suma care a fost virată Trezoreriei statului este de 7.041.898 euro ( 31.108.288 lei) si  si va ajunge in contul fermierilor in urmatoarele doua zile. În totalul de 37774 de fermieri botosaneni care au […]

Aglomerație la APIA. Sute de fermieri botoșăneni așteaptă la cozi uriașe pentru a-și depune cererile de subvenții

Cozi interminabile la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, din cauza fermierilor care nu s-au prezentat atunci când au fost programați pentru a-și depune documentele în vederea acordării subvențiilor în agricultură. Zilnic, sute de persoane iau cu asalt sediul APIA pentru a-și depune actele pentru plăți. Din acest motiv, angajații instituției sunt nevoiți să lucreze […]

Subvenţii pentru agenţii economici care angajează absolvenţi cu studii superioare

AJOFM Botosani sediu (2)

Agenția Județeană de Ocupare a Forție de Muncă Botoșani subvenţionează locurile de muncă pentru absolvenţii de învăţământ superior . Din data de 12 martie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior. Acest act normativ reglementează, pentru absolventii de invatamant superior, perioada de 6 […]

Peste 37.000 de fermieri botoşăneni au primit subvenţii de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul judetean Botosani, informează că  autorizarea  la plată a avansului  către fermierii botosaneni  care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) –  Campania 2014 se apropie de finalizare, termenul limita propus fiind 25 noiembrie 2014. Plata în avans poate […]

APIA: Se dă startul acordarii avansurilor la subvenţii fermierilor

apia Botosani

Începând de joi, 16 octombrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură va da startul acordarii avansurilor la subvenţii fermierilor care si-au depus cereri pentru plata subventiei pe unitatea de suprafata SAPS  2014. Potrivit actului normativ aprobat de Guvern privind stabilirea pentru acest an a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, publicat pe site-ul Ministerului […]

Primarul oraşului Săveni, fermier doar în acte potrivit procurorilor DNA. Terenurile nu erau cultivate

Primarul oraşului Săveni, reţinut, marţi, de procurorii DNA a fost pus în libertate, însă are instituită o măsură de control judiciar. Potrivit anchetatorilor, Relu Târzioru avea în administrare 20 de hectare de teren pe raza Săveniului şi a comunei Coţuşca pentru care a a solicitat şi încasat ilegal subvenţii. Procurorii DNA au stabilit că în […]

Apia anunţă un termen limită pentru depunerea cererilor pentru ajutoarele pentru motorină

apia botosani

O lună a mai rămas până la depunerea cererilor pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză  pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul  II  2014. Reprezentanții Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul judetean Botosani susțin că ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza […]

Fermierii primesc finanţare pentru instalaţii de răcire a laptelui

ferma de vaci

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale acordă ajutoare de minimis producătorilor agricoli în vederea achizitionarii de tancuri noi de racire a laptelui, cu o capacitate de maxim 1000 litri/comunã. Dat fiind intrarea în vigoare, de la începutul acestui an, a normelor care nu mai permit comercializarea laptelui crud decât cu îndeplinirea unor norme sanitar veterinare, asociatiile […]

APIA: Vineri este ultima zi pentru depunerea cererilor de ajutor privind Măsura 215 bunăstarea animalelor-păsări

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul judetean Botosani, informează că vineri, 18 ianuarie, este ultima zi pentru depunerea cererilor de ajutor privind Măsura 215 bunăstarea animalelor – pachetul b) – păsări. Solicitanţi ai ajutorului sunt exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a păsărilor, autorizate sanitar – veterinar, care îşi asumă, în mod voluntar, […]

Statul acordă subvenţii angajatorilor care încadrează absolvenţi

Angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolventi ai unor institutii de invatamant sunt scutiti, pe o perioada de 12 luni, de plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj, aferenta absolventilor incadrati. Ei primesc lunar, pe aceasta perioada, pentru fiecare absolvent o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă in vigoare(500 lei) […]

Primar acuzat de subvenţii ilegale

pasune pentru vaci, stiri, botosani

Fostul primar al comunei Adaseni este acuzat ca a incasat subventii in valoare de zeci de mii de euro pentru terenuri detinute fictiv. Actualul primar al comunei, Constantin Drasleuca, sustine ca, dupa preluarea conducerii administratiei locale, a intrat in posesia unor documente potrivit carora Ioan Amatrica ar fi inregistrat contracte de arenda fictive. Potrivit legii, […]

Subvenţii pe animale inexistente

pasune pentru vaci, stiri, botosani

  O problema legislativa in domeniul subventiilor face ca fermierii sa primeasca bani chiar daca si-au vandut animalele. O legislatie precara in domeniul subventiilor pentru bovine face speculatorii sa castige mii de euro anual. Potrivit acesteia, plata se face in baza unui an de referinta, respectiv 2008, care a fost negociat de autoritatile romane cu […]