Întâlnire a secretarilor unităţilor administrativ- teritoriale din judeţ, la Prefectură

Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani a găzduit astăzi întâlnirea secretarilor unităţilor administrativ- teritoriale din judeţ în cadrul unei activităţi de îndrumare şi sprijin a acestora. Întâlnirea, prezidată de prefectul Dan Şlincu şi de şeful Serviciului Juridic din instituţie, Mihaela Aroşoaie, a reprezentat un prilej pentru clarificarea unor norme legale precum şi a unor aspecte ce ţin […]

Prefectul judeţului premiază secretarii pensionari. Cine sunt aceștia

prefect costica macaleti botosani

Trei dintre secretarii unităţilor administrative din judeţ, care au ieşit la pensie în ultima perioadă, vor fi premiaţi de prefectul Costică Macaleţi pentru corectitudine şi buna colaborare cu Instituţia Prefectului. Evenimentul va avea loc joi, 14 mai, în cadrul unei instruiri a secretarilor din întreg judeţul, pe care reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat-o prin […]

Doi secretari de primării sancţionaţi cu 20% din salariu

Sebastian Tocariu si Adrian Constantinescu

Niciun concurent pentru posturile de secretar de comună nu a reuşit să treacă de ultimul concurs organizat în acest scop, în luna mai. Comunele Adăşeni, Călăraşi, Broscăuţi, Mihălăşeni şi Todireni au rămas fără secretari după ce persoanele prezentate la concurs, fie au picat proba de calculator, fie au avut probleme cu cea teoretică. Comisia de […]

Trei secretari de comune, chemaţi în faţa Comisiei de disciplină a Instituţiei Prefectului

Prefectul Cristian Roman

Secretarii comunelor Albeşti, Ripiceni şi Santa Mare, găsiţi cu nereguli în urma unui control efectuat de către Instituţia Prefectului. Verificările au fost efectuate, spune prefectul Cristian Roman, în urma unor abateri repetate semnalate în documentele unităţilor administrativ-teritoriale. La Ripiceni, majoritatea hotărârilor de Consiliu Local nu sunt adoptate cu respectarea legii, lucru care poate duce la dizolvarea consiliului. Cei trei […]