Florin Ţurcanu despre revelionul pensionarilor: Botoşănenii vor aprecia dacă a fost un spectacol organizat gospodăresc şi nu ţigăneală

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a declarat mulţumit de organizarea revelionului pensionarilor timp de trei zile. Florin Ţurcanu a precizat, în a treia zi de petrecere, că a fost o manifestare care a mulţumit pe toată lumea, iar oamenii s-au purtat civilizat. „Au fost trei seri frumoase şi botoşănenii vor aprecia dacă noi am fost corecţi şi […]

Şefii judeţului direct de pe drumurile înzăpezite la revelionul pensionarilor

Preşedintele şi unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean au ajuns la petrecerea organizată pentru pensionari, direct pe drumurile înzăpezite. Florin Ţurcanu şi Gheorghe Sorescu au ajuns la Rapsodia, după ce au patrulat aproape 300 de kilometri prin judeţ alături de directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri. Cei trei au ajuns la Rapsodia […]

Ţurcanu, asaltat de pensionari la petrecerea de la Rapsodia

Preşedintele Consiliului Judeţean a ajuns, marţi,  după două ore şi jumătate de la startul revelionului pensionarilor organizat de partidul pe care îl conduce. Florin Ţurcanu s-a aşezat la masa conducerii  PNL, iar la scurt timp a început să ciocnească paharele cu fiecare din cei peste 620 de pensionari prezenţi. Doamnele de vârsta a treia au […]

Pensionarii din Dorohoi au petrecut la revelionul organizat de CJ. Ţurcanu, prezent în costum popular!

Petrecere organizată de Consiliul Judeţean la Dorohoi a fost pentru 350 de pensionari. Revelionul pensionarilor a avut loc la Restaurantul Splendid, la eveniment participând şi preseditele CJ, Florin Turcanu, alaturi de soţia sa, deputatul Roxana Anuşca, consilierii săi, viceprimarul Dorohoiului, Constantin Bursuc, alături de Birou Politic Municipal, tineri liberali din Dorohoi, dar şi Sorin Clim, directorul […]

Chef al pensionarilor în a doua zi a revelionului organizat de Primărie

Petrecerea revelionul pensionarilor organizată de Primăria Botoşani a continuat şi sâmbătă după amiază. Distracţia s-a ţinut în trei restaurante, Mioriţa, Rareş şi Maria, unde aproape 800 de persoane au petrecut până spre seară. Primarul Ovidiu Portariuc  alături de cei doi viceprimari, Cosmin Andrei şi Cătălina Lupaşcu precum şi parlamentari PSD au trecut pe la toate […]

Revelionul pensionarilor organizat de Primărie în trei restaurante

revelion pensionari la Botosani

Conducerea Primăriei a anunţat că va organiza revelionul pensionarilor în trei restaurante, după ce numărul persoanelor înscrise a depăşit estimările. Astfel până luni, pe listele Primăriei s-au înscris 1600 de persoane. Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că a selectat pentru organizarea petrecerilor restaurantele Rapsodia, Maria şi Miorţa şi se încearcă includerea tuturor persoanelor înscrise. Fiecare […]

Revelion pentru 800 de pensionari organizat de municipalitate

revelion pensionari la Botosani

Primăria Botoşani păstrează tradiţia şi organizează şi anul acesta o petrecere pentru persoanele de vârsta a treia. Revelionul pensionarilor va fi organizat în luna ianuarie, reprezentanţii municipalităţii urmând să decidă asupra a două restaurante care vor găzdui evenimentul.  Pensionarii doritori vor putea să se înscrie deja la sediul Primăriei Botoşani. În cazul în care solicitările vor […]