Chef al pensionarilor în a doua zi a revelionului organizat de Primărie

revelion pensionari botosani3Petrecerea revelionul pensionarilor organizată de Primăria Botoşani a continuat şi sâmbătă după amiază. Distracţia s-a ţinut în trei restaurante, Mioriţa, Rareş şi Maria, unde aproape 800 de persoane au petrecut până spre seară.

Primarul Ovidiu Portariuc  alături de cei doi viceprimari, Cosmin Andrei şi Cătălina Lupaşcu precum şi parlamentari PSD au trecut pe la toate aceste locaţii pentru a saluta petrecăreţii.

Ovidiu Portariuc le-a transmis seniorilor că în acest an va mai inaugura două cluburi dedicate persoanelor de vârsta a treia şi a intrat în hore alături de aceştia.

Femeile l-au luat cu asalt pe edil şi cu greu putea ieşi din mulţime.  O parte din pensionari au venit dotaţi cu aparate de fotografiat, camere vido dar şi tablete pentru a păstra o amintire de la petrecere.

În acest an petrecerea organizată de municipalitate a adunat 1600 de pensionari.

 

One thought on “Chef al pensionarilor în a doua zi a revelionului organizat de Primărie

  1. Nesimtire este cuvantul care caracterizeaza aceasta initiativa. Sunt persoane care prin cunostinte si-au rezervat locuri in toate cele 3 nopti organizate pentru revelionul pensionarilor.
    La acest revelion, pe banii nostri ai tuturor, ajung rudele angajatilor la primarie si nu oamenii care nu au avut ce pune pe masa de revelion sau Craciun.
    Imi pare rau ca pe banii mei mananca si se distreaza babele pline de sine, care au avut de revelion mese intinse, iar cei saraci nu vor vedea poate niciodata cum arata o masa de sarbatoare.
    Rusine organizatorilor corupti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *