Asistenții medicali care au promovat gradul își primesc drepturile bănești. Vezi efortul financiar al Spitalului Județean!

Spitalul Județean a recunoscut gradul principal pentru 117 asistenți medicali, începând cu 23 iunie, a anunțat purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Ștefan Bercea. Acesta a declarat că efortul financiar pentru acordarea sporurilor asistenților medicali se ridică la 300.000 lei pe lună. ”Aceste persoane au fost promovate cu respectarea încadrării în venituri și cheltuieli”, a […]

35 de asistenți medicali de la Spitalul Județean vor fi promovați în grad

Un număr de 35 de asistenți medicali de la Spitalul Județean vor fi promovați în grad, începând cu luna iunie, și vor primi și sporurile corespunzătoare. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, promovarea asistenților medicali în grad principal va fi făcută în etape, până la sfârșitul anului. ”De la 1 iunie se vor acorda acele sporuri pentru 35 […]

Promovarea în grad a asistenților medicali de la Spitalul Județean, la mâna medicilor șefi de secție

Promovarea asistenților medicali în grad principal va fi făcută conform legislației în vigoare, după propunerea medicilor șefi de secție și urmare a parcurgerii tuturor etapelor, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Ștefan Bercea. El spune că într-o primă etapă vor beneficia de drepturile bănești aferente promovării un număr de 17 asistenți. Fondurile […]

Noi promisiuni de la CJ pentru asistenții medicali de la Spitalul Județean

Asistenții medicali de la Spitalul Județean, care au promovat în gradul principal și cer drepturile salariale aferente, s-au ales cu noi promisiuni din partea conducerii Consiliului Județean. Gheorghe Sorescu, președintele CJ, a declarat, marți, după întâlnirea cu asistenții medicali, că urmează să aibă o discuție cu managerul spitalului, Corneliu Mihai, pentru a vedea dacă există […]