Lampioane lansate de Forţa Civică, de Dragobete

lampioane Partidul Forta Civica Botosani (6)

Organizaţia de tineret a Partidului Forţa Civică a lansat, luni seară, zeci de lampioane, pentru a marca, astfel, ziua îndrăgostiţilor la români- Dragobetele. Potrivit preşedintelui organizaţiei, Oana Saucă, acţiunea are scopul de a încuraja sărbătorile tradiţionale ale românilor. Lampioanele în formă de inimă au fost ridicate spre cer din Poligonul ACR în prezenţa mai multor […]

Deputatul PFC Cristian Roman: Le doresc botoşănenilor sănătate şi putere de muncă

Deputatul Partidului Forţa Civică, Cristian Constantin Roman, a transmis mesajul său tururor botoşănenilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă. „Au venit sărbătorile şi a venit momentul să privim în sufletul nostru. Să încercăm să fim mai buni, mai atenţi, mai îngăduitori! Să fim demni, să fim solidari, să fim responsabili! De fiecare dintre noi depinde să ne facem viaţa […]

Cristian Roman, ales vicepreşedinte naţional la Forţa Civică

Peste o sută de delegați ai organizației județene Botoșani Forța Civică au participat la sfârșitul săptămânii trecute la lucrările Consiliului Național al Partidului, desfășurate la Palatul Parlamentului. Punctul de maxim interes al evenimentului a fost desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat al partidului la funcția de președinte al României, acesta fiind susținut și de […]

Zeci de membri ai Forţei Civice din Botoşani, prezenţi la Consiliul Naţional al partidului

Delegatia din Botosani a Partidului Forta Civica

O delegaţie din Botoşani a participat, sâmbătă, în Sala “Alexandru Ioan Cuza” a Palatului Parlamentului, la Consiliul Naţional al Partidului Forţa Civică.  La eveniment au participat conducerea centrală a formaţiunii politice, conducerile organizaţiilor judeţene, precum şi peste 1600 de delegaţi din întreaga ţară. Partidul a marcat un an de la relansarea sa, evenimentul constituind atât […]

Deputatul Roman cochetează cu PSD

Andrei Dolineaschi si Cristian Roman

Deputatul Cristian Roman, care este şi preşedinte al Partidului Forţa Civică, ar putea ajunge la PSD.  Fostul prefect de Botoşani a purtat mai multe discuţii cu liderii PSD pentru a trece de la Forţa Civică la PSD, însă, până în acest moment, acestea nu s-au concretizat. Surse din interiorul PSD susţin că Roman ar fi […]