Codul Rutier se schimbă din nou. Cum se va da examenul auto și când se va reține permisul

Comisia pentru Transport și Infrastructură a Camerei Deputaților a elaborat principiile necesare pentru modificarea Codului Rutier, venind cu o serie de propuneri revoluționare. Propunerile vor trece și prin comisia pentru industrie și cea juridică, urmând ca apoi să primească o formă finală. În primul rând, se propune liberalizarea examinării, respectiv a testării cunoștințelor de conducere […]

Se modifică Legea Educaţiei! Ce se va întâmpla cu media de admitere la liceu şi care este planul pentru elevii care termină gimnaziul cu notă mică

După ce, ieri, Senatul a respins, în şedinţa plenului, moțiunea simplă, iniţiată de USR şi PNL, împotriva ministrului Educaţiei, astăzi Valentin Popa a fost audiat în Comisia pentru Educaţie din Camera Deputaţilor.  În timpul şedinţei, a fost ridicat şi subiectul introducerii unui prag de medie pentru admiterea în liceu, cu care însă ministrul nu a fost […]

Modificări privind semnalizarea rutieră pe două străzi din municipiul Botoșani. Ce a decis Comisia de sistematizare rutieră

Reprezentanţii Comisiei de sistematizare a circulaţiei au stabilit, marți, noi modificări privind semnalizarea rutieră pe două străzi din municipiul Botoșani. Astfel, s-a aprobat înființarea unei treceri de pietoni pe strada Tudor Vladimirescu, la intersecția cu Crinilor și Aleea Hasnaș. ”Această solicitare a fost făcută de către părinții copiilor care locuiesc în zonă și aveau de parcurs […]

AJOFM: S-au modificat condițiile de acordare a primei de angajare în valoare de 500 lei pentru șomerii neindemnizați

someri

Condițiile de acordare a primei de angajare în valoare de 500 lei pentru șomerii neindemnizați au fost modificate. Având în vedere ordonanța de urgență nr.95/06.12.2017 cu aplicabilitate de la 01.01.2018,  aceștia trebuie să dețină calitatea de șomer neindemnizat înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani o perioadă de cel puțin 30 zile […]

Noutăţi pentru admiterea la şcolile de subofiţeri jandarmi. Vezi care sunt!

jandarmi avansati in grad IJJ- Botosani

Tinerii botoşăneni interesaţi să urmeze o carieră în Jandarmeria Română, dar care nu îndeplineau condiţiile impuse de înălţimea minimă obligatorie, au acum ocazia să se înscrie pentru admiterea la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni, sesiunea ianuarie 2017, deoarece criteriul de înălţime a fost eliminat prin Ordin al ministrului afacerilor interne.  Rămâne în […]

Municipalitatea obligată să facă schimbări la toate trecerile de pietoni. Află detalii!

trecere pietoni, stiri, botosani

Primăria Botoșani va trebui să facă schimbări la trecerile de pietoni până anul viitor, în urma unor măsuri dispuse de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Sociale. Potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Marian Murariu, AJPIS a cerut accesabilizarea trecerilor de pietoni pentru persoanele cu dizabilități, astfel că la 12 treceri au fost puse deja borduri culcate pentru […]

Modificări în Metodologia privind mișcarea personalului didactic în anul școlar 2017-2018. Care sunt noutățile

Metodologia privind mișcarea personalului didactic pe anul școlar 2017-2018 vine cu noutăți. Potrivit proiectului postat pe site-ul Ministerului Educației, o schimbarea vizează ordinea etapelor cuprinse în calendar. Astfel, pretransferul cadrelor didactice va avea loc după concursul de titularizare. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, susține că decizia a stârnit deja nemulțumiri în rândul […]

Modificări privind înmatricularea vehiculelor utilizate pe drumurile publice

Guvernul a aprobat vineri Ordonanța pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule. Prin […]

Se schimbă modalitatea de evaluare a directorilor de școli

Activitatea directorilor de școli va fi evaluată după niște fișe cadru aprobate la nivel național, a declarat liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, Iuliana Nacu. Aceasta susține că se lucrează la metodologia pentru evaluarea activității manageriale a directorilor și directorilor adjuncți din unități de învățământ preuniversitar, iar noutatea este aceea că se va face o evaluare […]

Componența consiliilor de administrație din unele licee botoșănene va fi modificată. Vezi motivul!

Grup Scolar Alexandru cel Bun

Metodologia de funcționare a consiliilor de administrație din școli a fost modificată. Potrivit reprezentanților Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, unitățile de învățământ cu filieră tehnologică, dar și cele cu școli profesionale sunt obligate să aibă în consiliile de administrație agenți economici. ”Se va modifica componența consiliilor de administrație prin introducerea de la unu până la trei […]

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației ca vacanța de vară să înceapă mai devreme. Vezi solicitările elevilor privind structura anului școlar!

În perioada 3-6 februarie 2017, reprezentanții elevilor s-au întrunit în cadrul celei de-a XXII-a Adunări Generale a Consiliului Național al Elevilor la Râmnicu Vâlcea pentru a dezbate subiectele actuale de interes general privind învățământul preuniversitar din România, au organizat alegerile pentru viitoarea conducere a unicei structuri reprezentative a elevilor la nivel național și au întocmit […]