Legea pensiilor, noi reguli. În ce condiții se pot retrage românii mai devreme din activitate

pensionari, stiri, botosaniLegea pensiilor, recent aprobată de Guvern, vine cu noi reguli pentru cei care vor să se retragă mai repede din activitate.

De exemplu, bărbaţii care au muncit 43 de ani vor putea încasa prima pensie cu cinci ani mai devreme, adică la 60 de ani. Studiile de master şi cele de doctorat vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului, iar mamele cu cel puţin 3 copii vor putea să renunţe la serviciu cu 6 ani mai repede decât era prevăzut în legea actuală.

like facebook, stiri, botosaniNoua lege a pensiilor, care se va aplica abia peste trei ani, prevede că te poţi retrage din activitate cu 5 ani mai devreme şi să încasezi pensie întreagă cu o condiţie: să ai stagiul complet de muncă plus 8 ani.

De pildă, un bărbat fără studii superioare se va putea pensiona la 60 de ani, în loc de 65 de ani, dacă are 43 de ani munciţi, adică trebuie să fi lucrat de la 17 ani. Iar o femeie va putea să iasă la pensie la 56 de ani, în loc de 61 de ani.

Avantaje au şi cei cu studii postuniversitare.

Pe lângă facultate, studiile de master şi doctorat vor fi luate în considerare la vechimea pentru pensie. Atenţie, dacă aţi fost şi angajat în perioada studiilor, va fi luată în calcul doar perioada lucrată, pentru că în acest caz se acordă un punctaj mai avantajos la stabilirea pensiei.

Mamele cu mulţi copii vor putea şi ele să se retragă mai repede din activitate.

Femeile care au născut şi au crescut trei copii beneficiază de o reducere cu 6 ani, de la al patrulea copil, un an în plus”, a transmis ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Sindicaliştii critică această măsură.

Daca oferă această posibilitate să iasă mai devreme, în aceleaşi condiţii vor ieşi cu o pensie mai mică”, a explicat Liviu Apostoiu, vicepreședinte Cartel ALFA.

Guvernul nu a modificat nimic din regulile de bază privind vârsta de pensionare. Rămâne valabilă prevederea că poţi deveni pensionar după 15 ani de muncă, dar în acest caz, pensia va fi pe măsură contribuţiilor.

În prezent, stagiul complet de cotizare la pensie este de 30 de ani şi 11 luni pentru femei şi de 35 de ani la bărbaţi. În cazul femeilor, stagiul va creşte treptat. La fel şi vârsta de pensionare standard, care ajunge în cazul femeilor la 63 de ani în anul 2030. În prezent, vârsta de pensionare pentru femei a ajuns la 60 de ani şi 11 luni.

Reporter: – Care ar fi vârsta ideală pentru ieşit la pensie?

Tânără: – Maxim 45 de ani, n-aş vrea să ajung până la 65 de ani sau poate nu ajung. Și părinţii noştri sunt în aceeaşi situaţie. Se bucură prea puţin de anii pe care îi mai au.

Bărbat: – Pentru mine, ideal ar fi să mă pot pensiona la 50 de ani, când încă sunt tânăr şi încă aş putea să văd lumea şi să fac ceea ce nu pot acum.

Noua lege prevede scăderea cu 3 luni a vârstei de pensionare pentru un an în condiţii deosebite de muncă şi cu 5 luni pentru condiţii speciale. Va apărea un nou ajutor pentru pensionarii văduvi, care, pe lângă pensia lor, vor primi un sfert din pensia soţului decedat. Legea permite şi cumpărarea a 5 ani de vechime cu plata în rate.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *