Doi salariaţi ai Spitalului Judeţean au intrat în vizorul Comisiei de disciplină după ce au fost acuzaţi de furtul unei schele de la firma Victor Construct. Unul dintre salariaţi este angajat la Secţia de Psihiatrie, iar celălalt la Staţia de Oxigen a spitalului. Împotriva celor doi a fost depusă o plângere şi la Poliţie. „Cei […]
Etichetă: angajati
Managerul Spitalului Judeţean: Din păcate, mai sunt salariaţi care nu vin la serviciu
Încă trei angajaţi ai Spitalului Judeţean sunt în atenţia Comisiei de Disciplină pentru abateri la locul de muncă. Asta după ce, marţi, alţi patru angajaţi au fost sancţionaţi disciplinar, trei cu reducerea salariului pe trei luni şi unul cu desfacerea contractului de muncă. „Din păcate, mai sunt salariaţi care nu vin la serviciu. Nu vin, […]
Un angajat al Urban Serv a fost sancţionat pentru că era beat la serviciu, un altul pentru chiul
Doi angajaţi ai Urban Serv au fost sancţionaţi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de muncă. Unul dintre salariaţi, măturător, a fost prins de conducere în timp ce dormea pe o bancă în Parcul „Mihai Eminescu”, deşi era în timpul programului. Acesta a fost sancţionat cu avertisment. Un alt angajat a fost prins, tot în urma unor controale […]
Profituri uriaşe obţinute de societăţi fără angajaţi. Vezi lista firmelor
Situaţie incredibilă în economia din judeţul Botoşani. Zeci de firme care nu au niciun angajat au înregistrat profituri uriaşe. Starea de fapt nu poate fi explicată decât prin faptul că proprietarii firmelor respective fie folosesc muncă la negru, fie folosesc societatea doar ca paravan pentru a evita plata obligaţiilor la bugetul de stat. Conform datelor […]
ITM verifică munca pe timp de caniculă
În perioada următoare Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani va verifica dacă angajatorii respectă prevederile legale pentru perioadele în care se vor înregistra temperaturi de peste 37° C sau depăşiri ale pragului valoric al indicelui de confort termic, în judeţul nostru. În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr.99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu […]
Funcţionarii Urban Serv, verificaţi dacă vin la timp la program
Angajaţii societăţii Urban Serv, verificaţi de director dacă îşi încep programul de lucru la ora stabilită pe sector. Nici personalul TESA nu este scutit de astfel de verificări. Simion Drelciuc, directorul societăţii, susţine că zilnic, la ora 7,30, condica cu prezenţa se află la el pe birou, iar cei care întârzie primesc absent nemotivat. Măsura […]
Deţinuţi din Penitenciarul Botoşani „angajaţi” la patru firme sucevene
Patru firme din judeţul Suceava au găsit muncitorii ideali, chiar în spatele zidurilor Penitenciarului Botoşani: nu trebuie să le dea concediu de odihnă, medical, sunt scutite de la plata obligaţiilor sociale, asigurări de sănătate, şomaj, nu trebuie să-i păzească să-şi facă treaba şi sunt siguri că nu au cum să lipsească de la muncă. Oferta […]
Florin Ţurcanu: Angajaţii de la Nova Apaserv nu vor să muncească. Vezi ce măsuri ia şeful CJ!
Conducerea Consiliului Judeţean are în intenţie să trimită în şomaj aproape 30 de salariaţi de la Nova Apaserv, dacă aceştia vor refuza, în continuare, să iasă în teren la încasări şi la citit contoare. Preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, a declarat, marţi, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TeleM, că angajaţii societăţii Nova Apaserv nu vor să […]
Angajaţi scoşi din birouri şi trecuţi pe funcţii de execuţie. Vezi unde!
Un număr de 15 funcţionari de la societatea Urban Serv Botoşani au fost trecuţi de la munca din birou pe funcţii de execuţie. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, a declarat că organigrama societăţii a fost revizuită, însă nu vor fi disponibilizări de personal, întrucât societatea doreşte să desfăşoare şi alte activităţi aducătoare de venituri. Asta […]
Sorescu: Niciun angajat din CJ nu a primit calificativ maxim. O doamnă a venit şi a spus că ea e perfectă!
Majoritatea angajaţilor Consiliului judeţean, dar şi ai unor instituţii subordonate, au primit calificativele tăiate pe activitatea pe care au desfăşurat-o anul trecut. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ, a declarat că el nu a dat niciun calificativ „maxim” angajaţilor. Şefa unei unităţi medico-sociale şi-a manifestat nemulţumirea şi a contestat nota primită, însă fără succes. „De exemplu, ce am […]
Petrecere la restaurant pentru angajaţii Consiliului Judeţean
Angajaţii Consiliului Judeţean nu vor primi prime de sărbători, însă vor sărbători trecerea dintre ani la un restaurant. Executivul CJ va organiza o petrecere în cinstea acestora. Pentru că cei 150 de angajaţi ai Consiliului Judeţean vor fi invitaţi cu partenerii de viaţă, Florin Ţurcanu, preşedintele CJ, spune că se are în vedere închirierea unui restaurant […]
Salariaţi verificaţi acasă la concediile medicale în urma plângerilor patronilor
Mai mulţi salariaţi au fost verificaţi la domiciliu, la concediile medicale, în urma unor sesizări făcute de angajatori la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Patronii au cerut, potrivit directorului CJAS, Carmen Nicolau, să se verifice dacă angajaţii sunt cu adevărat bolnavi şi dacă stau la domiciliu, aşa cum prevede legea, pe perioada concediului medical. […]
Zeci de salariaţi îşi reclamă patronii că nu le plătesc salariile la timp sau îi ţin peste program
Zeci de salariaţi îşi reclamă patronii că nu le plătesc salariile la timp sau îi ţin peste program. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Muncă, cele mai multe sesizari au fost formulate de către botoşănenii care lucrează în construcţii, confecţii, comerţ, producţie, prestări servicii, dar şi la firme de pază şi protecţie. Numai în luna iulie au […]
Garda Financiară Botoşani a rămas fără comisari. Vezi motivul!
Garda Financiară Botoşani lucrează cu mai puţini angajaţi. Şi asta pentru că, din luna martie, ei sunt detaşaţi, lunar, în ţară, pentru a participa la acţiuni de control. Patru comisari au fost detaşaţi în permanenţă la Garda Financiară-Secţia Bihor în vederea participării la acţiunile de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare derulate în vama Borş. „Din martie […]
Zeci de angajaţi şi-au reclamat şefii la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru că nu şi-au primit salariile
Până acum, în 2012, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a înregistrat un număr de 22 de cazuri în care angajaţii şi-au reclamat şefii că nu le plătesc salariile la timp sau chiar deloc. Cele mai multe sesizari au fost făcute de către botoşăneni care lucrează în construcţii, confecţii, dar şi la firme de pază şi […]












































