O nouă misiune a unui elicopter SMRD a avut loc, vineri dimineață, în județul Botoșani. Un brăbat de 76 de ani, din comuna Concești, a fost preluat de pe stadionul din Darabani. Bărbatul, Constantin Pintilii, a suferit un infarct, iar medicii din Darabani au solicitat intervenția unui elicopter SMURD, pentru ca acesta să fie transportat […]
Categorie: Eveniment
VIDEO Ziua Drapelului marcată de autorităţile locale cu discursuri şi parade militare
Autorităţile locale au marcat, vineri, Ziua Drapelului Naţional, în Piaţa Tricolorului. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie de arborare a drapelului naţional şi o paradă militară. La eveniment au luat parte prefectul Costică Macaleţi, subprefectul Gelu Ţigănucă, viceprimarul Cosmin Andrei, parlamentari şi şefi de instituţii. De asemenea, în Piaţa Tricolorului s-au aflat şi […]
Procurorii DNA au ridicat noi documente de la Nova Apaserv. Vezi ce nume surpriză apare în anchetă!
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au mers, joi, din nou la sediul Nova Apaserv pentru a ridica mai multe documente contabile. Este vorba despre o continuare a anchetei deschise în primăvara acestui an privind închirierea de către operatorul de apă a fostului complex Tratoria pentru mutarea sediului. Procurorii spun că documentele ridicate vor fi verificate urmând […]
Soţ şi soţie ajunşi la spital după ce au fost bătuţi de patron
Doi soţi au ajuns, joi seară, la spital după ce au fost bătuţi de patronul bărbatului. Bărbatul, de 35 de ani, este văcar în satul Icuşeni comuna Vorona şi a vrut să renunţe la post reprosându-i patronului lipsa plăţilor. Şeful său nu a fost de acord şi l-a ameninţat, iar joi după amiază şi-a pus […]
Cod galben de ploi torențiale pentru mai multe localități din Botoșani
Administratia Nationala de Meteorologie de emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting de cod galben pentru mai multe localități din județ. Potrivit acesteia, între orele 19.15 și 20.15 în Estul județului, zona delimitată de localitățile Manoleasa, Avrămeni, Stiubeni, Săveni, Ungureni, Hănești, se vor semnala averse de ploaie cu caracter torențial, ce pot cumula 25 l/mp, punctiform peste […]
Trei tineri piromani pedepsiţi după ce au dat foc la cinci maşini. Vezi ce sumă uriaşă au fost puşi să plătească!
Trei tineri au dat foc la cinci autoturisme au fost condamnaţi, joi, de judecători. Este vorba despre Antonio Mihai Mănucă, de 20 de ani din Flămânzi, Alexandru Mihai Mitoşeriu şi Alin Dubu, de 25 de ani din Copălău care au primit câte cinci ani de închisoare cu executare. Aceştia au fost puşi să plătească daune […]
Pedepsit după ce a violat o fetiţă de 11 ani
Un bărbat, de 48 de ani, a fost condamnat, joi, de judecătorii Judecătoriei Dorohoi după ce a batjocorit o fetiţă de 11 ani. Vasile Bugnaru ce era domiciliat în Brăila a venit în vizită la o soră din comuna Cristineşti s-a împrietenit cu fetiţa din sat câştigându-i încredere după ce se cunoşteta cu tatăl ei. Într-o […]
Pompieri, poliţişti, jandarmi şi volutari de la Crucea Roşie au intervenit la fabrica Conted
O amplă intervenţie de salvare a avut loc, joi dimineaţă, în Dorohoi la fabrica de confecţii Conted. Pompieri, poliţişti, jandarmi, voluntari Crucea Roşie au intervenit pentru stingerea unui incendiu, salvarea unor persoane de la înălţime, prinderea în flagrant a unui bărbat care a sustras bunuri din obiectiv, descarcerarea unor bărbaţi rămaşi blocaţi într-un autoturism implicat […]
Dosar penal pentru conducere fără permis
În urma unei acţiuni specifice desfăşurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, un cetăţean român s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi nu avea permis de conducere. În data de 24 iunie, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei […]
Unul dintre cei mai duri asasini din România, eliberat de judecătorii botoşăneni
După 22 de ani petrecuți prin spitale și în spatele gratiilor, Toader Covali respiră aerul libertății, deși nu a vrut să iasă din pușcărie. Cu patru crime comise, răduțeanul Toader Covali se află pe locul doi în topul celor mai fioroși ucigași, după Jean Benjamin, un bărbat din Hunedoara care a fost închis pe viață […]
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani are un nou prim procuror
Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat în urma concursului organizat un nou prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Este vorba despre Raluca Stâncescu, ce a deţinut funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Aceasta a obţinut 8,43 la examen cu 20 de sutimi mai mult faţă de Florina […]
S-a urcat băut la volan şi făcea drifturi cu maşina. Vezi ce a păţit!
Poliţiştii au prins în nopatea de, miercuri spre joi, după ce făcea drifturi într-o parcare. Poliţiştii l-au găsit la trei noaptea în parcarea din zona intersecţiei Calea Naţională cu strada Victoriei. După ce l-au indentificat, D.A de 30 de ani, iar după ce a fost pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a fost 1,14 […]
Hoţ prins de poliţişti după ce a furat bani şi telefoane
Un bărbat, de 34 de ani, a fost prins şi reţinut de poliţişti după ce este bănuit de comiterea mai multor furturi. Faptele s-ar fi petrecut în cursul săptămânii trecute, C.I. furând mai multe telefoane mobile şi bani de la trei persoane din municipiul Botoşani. Poliţiştii au focut propunere de arestare preventivă pe numele bărbatului […]
Adolescentă ajunsă la spital după ce a mâncat sodă caustică
O tânără, de 14 ani, a ajuns la spital după ce a mâncat sodă caustică. Tânăra le-a spus medicilor că a confundat soda caustică cu zahărul şi a luat jumătate de linguriţă. Adolescenta, din oraşul Hârlău, este de etnie romă şi este venită cu şatra în zona comunei Răchiţi. Medicii i-au acordat primul ajutor şi […]
Şeful unei instituţii publice din Botoşani, rănit într-un accident
Directorul uneia dintre cele mai mari instituţii publice din Botoşani a fost rănit, miercuri dimineaţă. într-un accident rutier petrecut la Buzău. Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului mergea împreună cu familia în vacanţă, iar pe centura oraşului Buzău, un camion ce venea din sensul opus a intrat într-o depăşire neregulamentară […]
Furaje distruse de un incendiu după un foc pus intenţionat
Două incendii au izbucnit, marţi, în judeţul Botoşani şi au dus la distrugerea a cinci tone de furaje şi două grajduri. Primul dintre ele a fost semnalat în comuna Mihălăşeni după ce un foc pornit de la vegetaţia uscată şi lăsat nesupravegheat s-a extins la furajele din curtea locuinţei şi la grajd. Al doilea incendiu […]

















































