Mihai Ciobanu: FC Botosani poate ataca, conjunctural, promovarea

Tehnicianul formatiei FC Botosani, Mihai Ciobanu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca sunt mai multe echipe din seria I a Ligii a II-a la fotbal care poat ataca, conjunctural, promovarea in prima liga. El a subliniat ca printre echipele care pot ajunge sa joace sezonul viitor in Liga I se afla si FC Botosani. "Sunt multe echipe care conjuctural pot ataca promovarea. Si noi suntem printre ele. Pina acum pot sa afirm lucrul acesta. Nu am intilnit nici o echipa care sa dea cu noi de pamint. Am intilnit echipe de valoarea noastra sau sub valoarea noastra. La unele am pierdut, din pacate. Cred ca asta e lucrul care trebuie sa ne motioveze cel mai tare, ca nu avem de-a face cu super-echipe", a declarat Mihai Ciobanu. Simbata, formatia botosaneana va juca in deplasare la Forex, echipa situata pe pozitia a doua a clasamentului, cu 22 de puncte. Inaintea acestui joc, FC Botosani este a patra cu 20 de puncte.