Accident într-o comună din Botoșani! Un șofer beat a uitat să tragă frâna de mână și s-a produs incidentul

3 august 2026

Un accident a avut loc duminică, într-o comună din Botoșani. Un șofer beat a uitat să tragă frâna de mână și s-a produs incidentul.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public, din comuna Copălău, au observat un autoturism care a oprit brusc pe marginea părții carosabile, iar conducătorul auto a încercat să părăsească autoturismul, însă, din cauza faptului că nu l-a asigurat, acesta s-a pus în mișcare și a intrat într-un alt autoturism.

Bărbatul a fost interceptat de către polițiști, și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia