Se caută șef pentru Biroul Județean de Poliţie Transporturi Botoșani. Se pot înscrie agenți de poliție

2 martie 2026

Secţia Regională de Poliţie Transporturi Iaşi organizează concurs pentru funcția de șef patrulă la Biroul Județean de Poliţie Transporturi Botoșani. La concurs se pot înscrie agenți de poliție cu o vechime de minim doi ani.

Dosarele se depun până pe 4 martie, iar concursul va avea loc 7 aprilie, la Iași.

Condiții generale și criterii specifice:

a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; Evaluarea psihologică se susține anterior probelor de concurs. Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale;
b) nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime şi studii.

Cerințele postului: 
  • gradul profesional: AGENT DE POLIȚIE
  • pregătire de bază: STUDII LICEALE ABSOLVITE CU DIPLOMĂ DE BACALAUREAT
  • vechime în muncă/din care în MAI: 2 ANI
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei: 2 ANI
  • perioada pentru acomodarea la cerinţele postului: 6 LUNI
  • aptitudini şi abilităţi necesare: - APTITUDINI DE ORGANIZARE, COORDONARE ȘI CONTROL - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - CAPACITATEA DE A FI RIGUROS ÎN REALIZAREA ACTIVITĂȚII - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - ABILITATEA DE A SESIZA RAPID , A ÎNȚELEGE, A SOLUȚIONA PROBLEMELE CARE NECESITĂ DOCUMENTARE ȘI STUDIU - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - CAPACITATEA DE ANALIZĂ ȘI SINTEZĂ - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - SPIRIT DE OBSERVAȚIE - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - ATENȚIE CONCENTRATĂ ȘI DISTRIBUTIVĂ - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - CALITĂȚI DE EXPRIMARE ORALĂ ȘI ÎN SCRIS - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - CAPACITATEA DE A LUCRA ATÂT INDEPENDENT , CÂT ȘI ÎN ECHIPĂ SUB PRESIUNEA TIMPULUI/ÎN CONDIȚII DE STRES, ÎN PREZENȚA ȘEFILOR IERARHICI DIN I.G.P.R. SAU M.A.I. - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - CAPACITATEA DE A LUCRA CU SUPERVIZARE REDUSĂ - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
    - DEPRINDERI ÎN CITIREA CORECTĂ A SCRISULUI OLOGRAF - DEZVOLTARE FOARTE BUNĂ;
  • parametri privind starea sănătăţii somatice: APT DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC ȘI MEDICAL POTRIVIT BAREMELOR MEDICALE DIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.
  • trăsături psihice şi de personalitate: APT PSIHOLOGIC, CONFORM BAREMELOR DIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE.
  • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: - SĂ DEȚINĂ/SĂ OBȚINĂ AUTORIZAȚIE DE ACCES LA DOCUMENTE CLASIFICATE "SECRET DE SERVICIU";
    - SĂ DEȚINĂ/SĂ OBȚINĂ AVIZUL PENTRU NUMIREA ÎN STRUCTURILE POLIȚIEI JUDICIARE;
    - SĂ DEȚINĂ/SĂ OBȚINĂ PERMIS DE CONDUCERE CEL PUȚIN CATEGORIA "B";
    - SĂ DEȚINĂ/SĂ OBȚINĂ CALITATEA DE POLIȚIST RUTIER;
Dată limită depunere dosar: 04.03.2026, ora 15:00

Dosar politisti - conducere

    1. *Cerere de înscriere
      (În cazul înscrierii online prin intermediul portalului, documentul se generează automat.
      În cazul transmiterii documentelor aferente dosarului de recrutare prin poșta electronică, se va utiliza modelul anexat în secțiunea „Fișiere anunț”
      )
    2. *Curriculum Vitae, modelul comun european
      (conform modelului anexat)
    3. *Copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului
      (- diploma de absolvire a studiilor și, după caz, foaia matricolă / suplimentul la diploma și/sau orice alte documente care atestă nivelul și specializarea studiilor;
      - se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate;
      - candidaţii care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale;
      - candidatul se va asigura că nu lipsesc pagini din aceste copii
      )
    4. *Copie act identitate
      (- copia cărții de identitate
      - cartea de identitate trebuie să se afle în perioada de valabilitate
      )
    5. *Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare
      (conform modelului anexat)
    6. *Adeverinţă care conţine rezultatul ultimului examen medical de bilanţ eliberată de medicul de unitate cu mențiunea ”apt medical promovare funcții de conducere”;
      (- adeverința este valabilă doar pentru promovarea în funcția de conducere pentru care a fost solicitată examinarea medicală)
    7. *Adeverinţă eliberată de unitatea de provenienţă
      (Din adeverință trebuie să rezulte:
      - nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de candidat nu s-a pus în mişcare acţiunea penală;
      - a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
      - vechimea în muncă/ specialitatea structurii;
      - vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
      - nivelul de acces la informaţii clasificate;
      - alte informații solicitate de comisia de concurs în funcție de nivelul funcției de conducere pentru care se organizează concurs.
      Adeverința este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării acestui anunț.
      )

Evaluare psihologică

  1. Evaluarea psihologică se realizează de către structurile de specialitate ale MAI.

  2. Data, ora și locul de desfășurare a evaluării psihologice vor fi afișate în secțiunea ”Fișiere anunț” din această pagină.

  3. Alte informații se regăsesc în secțiunea ”Condiții generale și criterii specifice” de mai sus.

  4. Contestaţia se formulează în scris, în nume personal, se adresează Centrului şi se depune la sediul structurii organizatoare, în termen de 3 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă a avizului psihologic.

  5. Testarea psihologică a candidaţilor se va desfăşura la Centrul de Psihosociologie al M.A.I. (sediul I.S.O.P.) din Bucureşti, sectorul 4, strada Olteniței, nr. 158-160, corp C, et. 1, la o dată ce va fi comunicată candidaților, în timp util, de către secretarul comisiei, după programarea acestora, prin postarea unui anunț pe pagina https://hub.mai.gov.ro - Carieră MAI. Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea evaluării psihologice. Rezultatele testării vor fi aduse la cunoștință candidaților prin postarea unui anunț pe aceeași pagină. Candidații care, în ultimele 6 luni au susținut o testare psihologică în același scop și dețin aviz psihologic valabil, sunt rugați să informeze Serviciul Resurse Umane cu ocazia transmiterii documentelor de recrutare (se va specifica data la care a fost obținut avizul și concursul la care a fost înscris candidatul).
Proba - Interviu pe subiecte profesionale (funcții conducere polițiști)

Perioada de desfășurare a probei: 07.04.2026, ora 13:00

  1. Pentru a fi declarat „admis”, candidații trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.

  2. Aprecierea rezultatelor finale ale probei se face cu note de la 1 la 10 (1 punct se acordă din oficiu).

  3. Rezultatele interviului se afişează în secțiunea fișiere a acestui anunț.

  4. Concursul se va desfășura la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, str. Mihai Costăchescu, nr. 2, mun. Iași.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia