Comuna Mălușteni din județul Vaslui a fost, joi seară, scena unui spectacol demn de festivalurile de teatru absurd, avându-l în rolul principal pe însuși edilul localității. Ceea ce trebuia să fie o seară liniștită de lucru s-a transformat, conform martorilor, într-o „petrecere de pomină” chiar în sediul instituției, stropită din abundență cu vin de calitate și tradiții care l-au lăsat pe primar fără busolă.
După ce s-au stins ecourile petrecerii, primarul, încrezător în forțele proprii și în „dotările” de serviciu, s-a urcat la volan cu intenția eroică de a ajunge acasă. Startul a fost promițător, însă execuția a lăsat de dorit: după aproximativ 100 de metri de rulare „impecabilă”, autoturismul a părăsit brusc carosabilul, înfigându-se elegant într-un șanț marginal.
“La data de 8 ianuarie a.c., ora 18.30, Poliția Orașului Murgeni a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în comuna Mălușteni, ar fi avut loc avarierea unui autoturism. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Murgeni s-au deplasat la locul incidentului, constatând că cele sesizate se confirmă. Autoturismul se afla în afara părții carosabile, într-un șanț, iar, în urma cercetărilor s-a stabilit că ar fi fost condus de către un cetățean de 64 ani, din aceeași comună. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”,arată IPJ Vaslui.



























