ortPărintele Arhimandrit Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistrița, a trecut la cele veșnice luni la vârsta de 86 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, 21 noiembrie, la Mănăstirea Bistrița. Acesta s-a stins în chilia sa. Părintele Veniamin a fost cunoscut pentru viața sa jertfelnică, pentru rigoarea în nevoință și pentru impresionanta activitate cultural-teologică, concretizată în peste 100 de volume și sute de studii și articole.
Născut în 1939, în Plopiș–Șișești (Maramureș), a intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Rohia, sub povățuirea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira. A urmat studii teologice la Cluj, Sibiu, București și Strasbourg, unde a beneficiat de o bursă acordată de președintele francez Charles de Gaulle.
După o perioadă de prigoană în comunism, în care i s-a interzis activitatea teologică, părintele Veniamin a revenit în slujirea Bisericii ca profesor de seminar, apoi ca arhimandrit și director al Seminarului din București.
Potrivit basilica.ro, din dorința de a se dedica complet vieții duhovnicești, s-a retras la Mănăstirea Cozia, iar mai târziu a devenit eclesiarh al Catedralei Episcopale din Râmnicu Vâlcea. S-a remarcat ca unul dintre cei care au readus la viață Mănăstirea Bistrița, reînființând obștea, reorganizând spațiile de cult și întemeind un centru de restaurare și conservare a patrimoniului.
Ultimii ani i-a petrecut în rugăciune neîncetată, fiind duhovnic al Mănăstirii Bistrița și al numeroșilor credincioși care îi căutau sfatul.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind statornicia, jertfelnicia și dragostea părintelui pentru Biserică.
„Îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi! Veșnica lui pomenire, din neam în neam!”





























