Mirel Rădoi, supărat de condițiile de la Botoșani: Nici măcar hârtie igienică nu au vrut să ne dea, dar suntem în 2025

Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, s-a arătat dezamăgit, la conferința de presă de la finalul partidei cu FC Botoșani, remiză 1-1, contând pentru runda cu numărul 8. Acesta a acuzat modul în care oltenii au fost primiți de botoșăneni, susținând că nu a existat nici măcar hârtie igienică în vestiar.

Imediat după meci, la flash-interviu, Rădoi a spus că și-ar fi dorit ca meciul să se termine cât mai repede și că ar fi fost mulțumit și cu o remiză fără goluri. Nu a intrat în detalii, însă la conferință a aprofundat cele întâmplate, spunându-și frustrările. Acestuia nu i-a venit să creadă cum a fost primită echipa lui în această deplasare, potrivit gsp.ro.

„O partidă despre care am spus încă dinainte de meci că îmi este greu să cred că se va termina 0-0, dar după ce am ajuns la stadion vă spun sincer că acceptam și acel 0-0, doar să se termine odată meciul și să plecăm. Nu credeam că în 2025 mai poți găsi așa ceva pe un stadion în România, după ce s-a întâmplat la Clinceni, dar în continuare viața ne oferă surprize.

O partidă intensă, o partidă în care, din punctul meu de vedere, o singură echipă a fost pe teren, mă bucură faptul că echipele care joacă cu noi trag de timp, au crampe și joacă la 8-9 zile. Noi jucăm la 3 zile, încercăm să jucăm fotbal, am pierdut nemeritat două puncte, dar nu putem să ștergem cu buretele acest parcurs pe care l-am avut până acum.

Intrați dvs și vedeți tot ce este aici! Sunt filmat şi n-am cum să folosesc ce e înăuntru. Nici măcar hârtie igienică nu au vrut să ne dea, dar suntem în 2025. Coincidență, s-a stricat şi aerul, e inundat şi pe acolo! Ăştia suntem, nu avem cum să progresăm din moment ce noi facem lucrurile astea în 2025.

Ştiam că Botoşani încearcă să joace fotbal, că se respectă, că oamenii de aici şi politicul ajută. Din păcate, pentru mine… poate pentru altcineva, nu. Nu are nicio legătură cu rezultatul, de asta și zic că acceptam şi 0-0, doar să plecăm cât mai repede de aici.

Sunt mulţumit, au fost lucruri pozitive, am încercat să aducem mingea în faţa porţii. Botoşaniul încearcă să fie agresivă, după aia bubuială, minge lungă şi pe a doua, ce au făcut și în seara asta, iar o singură nesincronizare a făcut să fie egalitate.

(n.r. Ce aţi schimba la acest meci?) Aş cere să nu se mai joace aici la Botoşani, ci pe teren neutru, dacă se poate. (n.r. Sunteți prea supărat totuși…) Nu, nu sunt supărat, sunt frustrat că în 2025 se mai pot întâmpla lucrurile astea. Nu au legătură cu fotbalul.

Nu sunt supărat de rezultat, vreţi să scoateţi de la mine o polemică? Nu înțeleg! V-am spus că nu sunt frustrat, că nu are legătură cu fotbalul, că meritam să câștigăm, ce este greu de înțeles? Vreți să vă mint, vreți să vă spun ce vreți dvs?”, a spus Mirel Rădoi, la conferință.

Urmareste-ne pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *