Festivalul de literatură pentru copii și adolescenți APOLODOR de la Botoșani lansează oficial campania de cooptare și pregătire a voluntarilor, una dintre cele mai importante componente ale organizării acestui eveniment cultural dedicat tinerilor cititori.
Organizatorii caută câteva zeci de tineri voluntari – elevi, liceeni, studenți sau pasionați de literatură – care vor avea șansa să fie parte din echipa ce face posibil festivalul organizat de scriitorii Dan Lungu (director) și Luminița Corneanu (director artistic) la Botoșani, cu finanțarea Consiliului Local și Primăriei Botoșani, precum și cu sprijinul sponsorilor.
De ce să devii voluntar la APOLODOR?
Vei cunoaște personal o mulțime de autori pe care îi citești sau pe care i-ai citit când erai mic. Vei avea parte de o experiența unică alături de tineri de vârsta ta, vei învăța despre cum se organizează si desfășoară un eveniment cultural. Vei primi o adeverință de voluntariat, care va certifica ce competențe ai dobândit și care te va ajuta în viitor să convingi angajatorii despre ce poți face.
Între invitații care au confirmat deja participarea se numără scriitori, jurnaliști și artiști de renume precum Florin Bican, Ioana Bot, Vasile Iftime, Viorel Ilișoi, Mihai Mănescu, Mihnea Măruță, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, Mircea Pricăjan, Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Matei Vișniec, artistele vizuale Raluca Ioana Burcă, Sabina Drînceanu, Bianca Simionescu și cântăreața Ada Milea. Atelierele, discuțiile, premiile și jocurile din acele zile se anunță a fi mai mult decât interesante.
Ce înseamnă să fii voluntar la Festivalul APOLODOR?
Voluntarii festivalului vor fi implicați activ în toate etapele desfășurării megaevenimentului, pornind de la sprijinul logistic (aranjarea spațiilor, primirea invitaților, ghidaj), promovarea și PR (distribuirea materialelor, live-uri, story-uri de la fața locului, realizarea de fotografii, interviuri, coordonarea echipajelor, asigurarea condițiilor optime tuturor colegilor voluntari), oferind, în același timp asistență în cadrul atelierelor și întâlnirilor cu autorii, făcând documentare foto-video și interacționând cu publicul.
Fiecare voluntar va beneficia de training, echipament, acces în culisele organizării unui festival și, mai ales, de ocazia de a lucra într-un mediu prietenos, creativ și dinamic. Înscrierile se fac online, completând formularul:
Termenul-limită pentru înscriere este 15 august 2025, iar Dan Lungu, directorul festivalului, ne-a declarat că „voluntarii sunt, de regulă, sufletul nevăzut al oricărui festival. La APOLODOR ne dorim ca tinerii să nu fie doar spectatori, ci parte din poveste. Aici nu doar că descoperă literatura într-un mod viu și atractiv, dar au și ocazia să contribuie direct la crearea unui eveniment care pune copiii și adolescenții în centrul atenției. E o experiență care formează caractere, prietenii și pasiuni.”
Festivalul APOLODOR a fost lansat pe 18 iulie și se va desfășura efectiv în intervalul 18-21 septembrie.
Pentru întrebări și parteneriate cei interesați pot scrie pe adresa de email apolodor.festival@gmail.com.































FELICITĂRI !
De fapt, anunțul sună așa: NOI, cei din conducerea celui mai mare festival din lume, aflat abia la ediția I, căutăm cu disperare tineri dispuși să lucreze GRATIS!
Să reamintim, că PRIMĂRIA BOTOȘANI a pus la dispoziția organizatorilor toate facilitățile ( nicio primărie din țară nu face o asemenea greșeală: organizatorii de la UNTOLD, plătesc sume exorbitante primăriei Cluj, care e pe profit și ăla e un fel de festival al muzicii, dar aduce o mulțime de bani la bugetul local).
Mai reamintim că PRIMĂRIA BOTOȘANI a și contribuit deja cu o sumă imensă de bani, bani de la bugetul local ( adică din taxele botoșănenilor)… vreo 200.000 ron….. Unde au plecat acei bani? Deja …banii s-au terminat? Volutariat să facă și ăia din 《 conducerea festivalului dar și invitații surpriză, nume necunoscute la nivel mondial》…!
Tinerii din Botoșani au nevoie de bani, nu să muncească GRATIS pe timpul acelui festival( numai suntem in comunism) în timp ce alții își trag lefuri grase pe durata festivalului, daca sunt in conducere!
IN AMERICA CINE VREA SĂ FACĂ UN FESTIVAL DE CULTURĂ VINE CU BANI DE ACASĂ( BANI PROPRII,DIN SPONSORIZĂRI,ETC). NIMENI,REPET,NIMENI NU MERGE LA PRIMĂRIE ȘI CERE BANI !
Așa e NORMAL: vrei festival de ciuca – buka?
Ok, noi, cei din primărie vă punem la dispoziție sala,păsunea,etc dar voi
( organizatorii) veniți cu banii.
Cu acei bani cheltuiți pe acest festival, se puteau cumpăra niște DINOZAURI
( scara1:1) și montați în parcul M. Eminescu din Botoșani, dinozauri așezați printre copaci( exact ca la Dino Park din Brașov)…ar fi fost o nebunie curată in vacanta de vara sau permanent! Nu mai amintesc de copii, părinții dar și copiii ar fi fost bucuroși să vadă GRATUIT dinozauri in mărime naturală pe tot parcursul anului.
Felicitari!