Pompierii din Botoșani, vicecampionii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență

Pompierii din Botoșani sunt vicecampionii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2025.

În ultimele trei zile, salvatorii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Iași, Bacău, Suceava, Neamț, Vrancea, Vaslui și Botoșani s-au înfruntat în patru probe, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”,„Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Primele două probe, „Scara de fereastră ” și „Pista cu obstacole pe 100 de metri ” s-au desfășurat pe baza de pregătire a Detașamentului de Pompieri Dorohoi, iar a treia, „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, pe stadionul Liceului cu Program Sportiv Botoșani, pe 30 iulie a.c..

Joi dimineață, pe Stadionul Municipal Botoșani, a avut loc ultima probă a concursului, „Ștafeta 4×100 de metri”.

Concurenții au tratat fiecare probă cu responsabilitate, timpii obținuți fiind importanți în stabilirea clasamentului final pentru calificarea la etapa națională.

Probele sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).

Viteza de reacție, îndemânarea, precizia, stăpânirea de sine și curajul au fost elementele care au făcut micile diferențe între concurenți.

În urma desfășurării concursului, clasamentul este următorul:

➡️la proba „Scara de fereastră”

▪️ individual:
Locul I – soldat Claudiu-Constantin Avram, ISU Bacău
Locul II – soldat Janos Kolcsar, ISU Bacău
Locul III – soldat Cosmin Mihai Popescu, ISU Bacău

➡️ pe echipe:
Locul I – ISU Bacău
Locul II – ISU Neamț
Locul III – ISU Suceava

➡️ la proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”

▪️individual

Locul I – sergent major Andrei Baltag, ISU Botoșani
Locul II – soldat Cosmin Mihai Popescu, ISU Bacău
Locul III – soldat Bogdan Dascălu, ISU Botoșani

➡️ pe echipe:

Locul I – ISU Botoșani
Locul II – ISU Neamț
Locul III – ISU Bacău

➡️ la proba „Duel” („Scara de fereastră” și „Pista cu obstacole pe 100 de metri”)

▪️ individual

Locul I – soldat Cosmin Mihai Popescu – ISU Bacău
Locul II – soldat Claudiu Constantin Avram – ISU Bacău
Locul III – soldat Cosmin Creangă – ISU Bacău

➡️ la proba „Ștafeta 4×100 de metri”

▪️ pe echipe:

Locul I – ISU Neamț
Locul II – ISU Botoșani
Locul III – ISU Iași

➡️ la proba „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”

▪️ pe echipe:

Locul I – ISU Bacău
Locul II – ISU Botoșani
Locul III – ISU Suceava

Clasamentul final pe echipe:

Locul I – ISU Bacău
Locul II – ISU Botoșani
Locul III – ISU Neamț

Cupa „Fair Play” a fost oferită lotului reprezentantiv al ISU Vrancea

Concurenții au fost felicitați pentru rezultatele obținute în cadrul unei festivități de premiere, la care au participat inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, directorul Direcției pentru Sport și Agrement Botoșani, Cristian Eugen Țurcanu și administratorul Stadionului Municipal Botoșani, Ovidiu Lezeriuc.

Obiectivul fundamental al competiției este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Lotul reprezentativ al ISU Botoșani a fost format din:
– colonel Romică Mihai, șef de lot;
– plutonier adjutant șef Dorin Sobariu, antrenor;
– plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi, concurent;
– plutonier Andrei Ochian, concurent;
– sergent major Andrei Baltag, concurent;
– sergent major Tiberiu Mititelu, concurent;
– soldat Bogdan Dascălu, concurent;
– soldat Andrei Roman, concurent;
– soldat Cosmin Silion, concurent;
– soldat Ionel Simion, concurent;
– soldat Mihai Patache, concurent;
– soldat Răzvan Amariei, concurent.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *