
Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Florin Ţurcanu, se ia din nou de Mihai Ţâbuleac. Acesta a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean iese în public şi se laudă cu munca altuia. Ţurcanu susţine că multe dintre proiectele care se află acum în derulare sunt începute cu ani în urmă.
„Eu sunt mulţumit că sunt foarte multe investiţii şi la Consiliul Judeţean, şi la municipiu, dar nu trebuie să ieşim public şi să ne asumăm anumite lucruri care nu sunt ale noastre. În continuare, mă întreb eu, oare şi acest contract va fi mărit cu 50%? De ce nu iese preşedintele Mihai Ţâbuleac să spună foarte clar: <Dragii mei alegători, eu, preşedintele Mihai Ţâbuleac, prin prerogativele pe care le am, nu am dat prerogative vice-preşedinţilor, pentru că nu vrea eu să dau, le-am dat doar aşa de ochii lumii, mi-am păstrat mie tot ce înseamnă casa cu bani şi îi împart cum vreau eu>. Toate contractele sunt mărite cu 50%„, a precizat Florin Ţurcanu.































Florin Ţurcanu, o non valoare ajunsă în Parlament aiurea, ar trebui să mergă la o evaluare psihologică.Acest ţăran îl blamează pe domnul Tâbuleac Mihai, OM de caracter şi cu trecut care ni-l recomandă ca şi LEADER SHIP;este absolvent al unei facultăţi de STAT,ŞEF DE PROMOŢIE la care trierea se făcea pe bune,se dădea EXAMEN pe vremuri nu ca acum!Ori acest incult care nu a citit o carte în viaţa lui,are nesimţirea şi tupeul să înfrunte valorile.Îi recomand dobitocului ciobanaş de Suliţa,să nu mai vină în colegiu pe care l-a prostit că-L fac de comandă!De abia te aştept Ţurcanule să arăt alegătorilor cine eşti.Nu ai timp şi nici capacitatea intelectuală să citeşti cât am citit eu….Sper să fii informat şi să te pregăteşti la confruntrae.WELCOOM TO colegiul orbilor!