Două arestări în dosarul scandalurilor de la Dorohoi. Alte trei persoane, plasate sub control judiciar. În acest dosar au fost făcute și 13 percheziții

Doi bărbați au fost arestați preventiv, în baza unor mandate emise de Tribunalul Botoșani, după scandalurile repetate, urmate de percheziții, din cartierul Drochia din municipiul Dorohoi, locuit preponderent de populație de etnie romă.

Trbunalul Botoșani a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani în două dosare separate în care cei doi bărbați sunt cercetați pentru tentativă de omor.

În urma scandalurilor, polițiștii din Botoșani au efectuat, săptămâna trecută, 13 percheziții în mai multe case din cartierul Drochia, dispunând reținerea a 14 persoane.

În urma prezentării în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, doi dintre scandalagii au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar trei au primit control judiciar.

Iată soluțiile Tribunalului Botoșani:

  • Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată în dosarul nr. 795/P/2020. În temeiul art.226 Cod procedură penală raportat la art.202 alin. 1 şi 3, art.223 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Iliuţă Andrei, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor , faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la 188 alin. 1, 2 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 30 iulie 2020 până la data de 28 august 2020, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Iliuţă Andrei. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 30.07.2020, orele 12:25.
  • Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani formulată în dosarul nr. 788/P/2020. În temeiul art.226 Cod procedură penală raportat la art.202 alin.1 şi 3, art.223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Dumitru Sergiu Bili, , pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor , faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap la 188 alin. 1,2 din Noul Cod penal, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 30.07.2020 şi până la data de 28.08.2020, inclusiv. În temeiul art.230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Dumitru Sergiu Bili. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu se achită Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 30 iulie 2020, orele 11:00.
    Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  24/2020  30.07.2020

 

FOTO Intervenție a mascaților la un scandal, în Dorohoi! Un bărbat a fost înjunghiat

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *