Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani caută șefi de posturi de poliție în două comune din județ. Astfel, IPJ organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de șef post I la Postul de Poliție Comunal Călărași și Postul de Poliție Comunal Trușești din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Hlipiceni.
Recrutarea viitorilor șefi de post se face din sursă internă, adică din rândul agenți de poliţie pe care IPJ îi are la dispoziție.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
Concursul va avea loc la data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani și va consta în susținerea unei probe unice de selecție,respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video. Înscrierile se fac până pe 12 noiembrie, la ora 15.00.
Nota de promovare este minim 7,00, fiind declarat „Admis ” candidatul care are nota cea mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia