Se caută șefi de posturi de poliție în două comune din județul Botoșani

post politie, stiri, botosani, stiri din botosani, ipjInspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani caută șefi de posturi de poliție în două comune din județ. Astfel, IPJ organizează concurs pentru ocuparea  funcției vacante de șef post  I la Postul de Poliție Comunal Călărași și Postul de Poliție Comunal Trușești din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Hlipiceni.

Recrutarea viitorilor șefi de post se face din sursă internă, adică din rândul agenți de poliţie pe care IPJ îi are la dispoziție.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  • să fie agenți de poliție, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
  • să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  • nu sunt cercetați disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de aceștia nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  • să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
  • să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului:
  • să dețină/să obţină autorizație de acces la informaţii clasificate, clasa „Secret de serviciu”, nivelul „ Secret de Serviciu”, conform prevederilor legale în vigoare;
  • să dețină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare, conform prevederilor legale în vigoare;
  • să dețină/ să obțină aviz rutier,conform prevederilor legale în vigoare;
  • să dețină permis de conducere categoria „B”;
  • să dețină gradul profesional de minim agent de poliție.

Concursul va avea loc la data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani și va consta în susținerea unei probe unice de selecție,respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video. Înscrierile se fac până pe 12 noiembrie, la ora 15.00.

Nota de promovare este minim 7,00, fiind declarat „Admis ” candidatul care are nota cea mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *