Un sofer baut a spus politistilor ca i s-a blocat roata la masina, dupa ce a provocat un accident

felicitari3.jpg

Marti seara, în jurul orei 21.05, poliţiştii au depistat staţionând în imediata apropiere a intersecţiei dintre DN 24C şi DN 29D, în oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani, un autoturism marca Dacia 1310, care avea lipsă farul din partea stângă şi bara de protecţie de la partea din faţă. La volanul autoturismului se afla Vasile C. de 47 ani, care le-a declarat poliţiştilor că se afla în drum spre municipiul Botoşani, unde îşi avea domiciliul, când una dintre roţile autoturismului s-a blocat, el fiind astfel nevoit să oprească.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât a fost condus şi la Spitalul Comunal Truşeşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Barbatul este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o imbibatie alcoolica peste limita legala.

cartoane_castilio_2.jpg