Un bărbat din Botoșani a furat un card și a cheltuit o importantă sumă de bani de pe el. După ce și-a însușit cardul, botoșăneanul a mers la cumpărături, cheltuind nu mai puțin de 5.500 de lei.
Botoșăneanul a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, dar și cu cea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată.
Pentru faptele sale, acesta a primit o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare în regim de detenție. El mai avea o condamnare anterioară a Judecătoriei Botoșani.
Pedeapsa nu este definitivă.
În baza art. 360 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. (2) Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul Relenschi Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (faptă din data de 05.03.2024), la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 250 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul Relenschi Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (faptă din data de 05.03.2024), la pedeapsa 3 (trei) ani închisoare.
Constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul Relenschi Gabriel a fost condamnat prin Sentința nr. 56 din 21.01.2026 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3087/193/2025, definitivă prin neapelare la data de 09.02.2026, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 97 cod penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentința nr. 56 din 21.01.2026 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3087/193/2025, definitivă prin neapelare la data de 09.02.2026.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. contopeşte pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința nr. 56 din 21.01.2026 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 3087/193/2025. Aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte 2 pedepse şi anume 1 an și 4 luni, urmând ca inculpatul Relenschi Gabriel să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani ?i 4 (patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenție. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) CPP şi art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Relenschi Gabriel durata arestării preventive de la 07.02.2025 ?i până la data de 17.04.2025. În baza art. 25 ?i art. 397 Cod proc. penală, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Sănduleac Robert-Andrei şi va obliga inculpatul Relenschi Gabriel la plata sumei de 5500 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 274 alin.1 Cod proc penală obligă inculpatul Relenschi Gabriel la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 172,51 de lei reprezentând cheltuieli de urmărire penală. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat Diac Milatinovici Raluca Paula – delegatie nr. 2308/2025, în sumă de 1797 lei, se achită Baroului Botoșani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia