Peste 150 de oameni au ieşit la protestele de stradă

mars Cartel Alfa si BNSPeste 150 de oameni participă, la această oră, la protestul organizat de Cartel Alfa, filiala Botoşani şi BNS, filiala Botoşani.

Deşi liderii de sindicat au anunţat o participare mai masivă, în jur de 500 de persoane, la ora 14,00, când a început marşul de protest din faţa Casei Sindicatelor, erau adunate puţin peste 150 de persoane.

Printre participanţii la protest se numără angajaţi din învăţământ, din sănătate, din cultură, dar şi de la societatea de salubrizare.

Sindicatele nu vor semnarea „Tratatului fiscal”, pe motiv că acesta va prelungi perioada de austeritate, cu efecte directe asupra salariaţilor din sistemul bugetar şi asupra pensionarilor. Sindicaliştii se tem că noul tratat va aduce reduceri de salarii şi concedieri masive.

mars Cartel Alfa si BNS 1

Nu dorim să obţinem decât sensibilizarea tuturor românilor pentru a se manifesta şi pentru a arăta lumii care este adevăratul vinocat pentru situaţia din ţară”, a spus liderul Cartel Alfa, Marius Oroşanu.

Protestatarii au mărşăluit pe strada Cuza Vodă- strada Nicolae Iorga- Calea Naţională- Octav Onicescu- Calea Naţională- Cuza Vodă şi se vor opri în Piaţa Revoluţiei, unde vor organiza un miting.

Oamenii au fluierat, au suflat în trompete şi au scandat lozinci precum: „Băsescu vrem să muncim, nu vrem să cerşim!”, „Jos mafia!”.

One thought on “Peste 150 de oameni au ieşit la protestele de stradă

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Oamenii nu inteleg ca criza ar fi lovit oricum Romania, la un moment dat. Degeaba se da vina pe putere, pentru ca nu ei sunt vinovati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *