Comisie paritară cerută Inspectoratului Şcolar de sindicate pentru a corecta erorile de la restrângerile de activitate

Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani
Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani

Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar se vor întâlni, luni, cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru a corecta erorile care s-au strecurat la restrângerile de activitate. Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani, a declarat că o sesizare în acest sens a venit de la Seminarul Teologic din Dorohoi.

Luni vom corecta ceea ce este greşit. Am semnalat Inspectoratului Şcolar unele nereguli. De exemplu, la Seminarul Teologic din Dorohoi directorul şcolii nefiind atent a dat restrângere unei doamne educatoare cu grad didactic I şi pensionată revizuibil, deci nu avea voie să se atingă de post, şi atunci trebuie să facem o comisie paritară pentru corecturile de rigoare. Mai sunt cazuri când din vina cadrelor care au restrângeri s-au produs asemenea turbulenţe. Necunoscând metodologia, unii colegi puteau să-şi ia restrângeri la cerere. Acum, după ce s-a încheiat situaţia, vin şi spun că nu vor să mai facă naveta la vreo 10 km prin nişte păduri„, a spus Ţiprigan.

La nivelul judeţului, 91 de cadre didactice sunt pe lista restrângerilor de activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *