Un tânăr din Botoșani, care circula cu un tractor, a fost tras pe dreapta de polițiști. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 21 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Corlăteni, un tractor agricol, condus de către un tânăr, din aceeași localitate.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, precizează sursa citată.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
VIDEO Petrecere în toiul nopții într-o parcare din Botoșani. „Hai uăi să mai facem o horă!”
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia