Alte şcoli din judeţ şi-au suspendat cursurile din cauza frigului. Vezi şcolile închise

Numărul şcolilor din judeţ care au suspendat cursurile din cauza gerului creşte de la o zi la alta. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, miercuri au fost întrerupte cursurile la Şcoala gimnazială Blândeşti. Aici, microbuzul şcolar nu funcţionează, astfel încât 60 de elevi nu pot fi transportaţi, iar la structurile arondate temperatura din sălile de clasă e foarte scăzută, motiv pentru care cursurile au fost suspendate în toate şcolile din comună.

De asemenea, la Şcoala gimnazială nr. 1 Albeşti, s-a redus ora de curs la 40 de minute şi pauza la 5 minute, din cauza frigului din şcoală, iar la Grupul Şcolar „Nicolae Bălcescu” Flămânzi şi structura Şcoala gimnazială „Petru Zamfirescu” Prisacani, oraşul Flămânzi, pentru 2 şi 3 februarie, ora va fi de 40 de minute şi pauza de 5 minute.

La Şcoala gimnazială „Dimitrie Brândză” Viişoara microbuzul şcolar nu a pornit din cauza gerului, astfel âncât 28 de elevi din satul Cuza Vodă şi 26 de elevi din Viişoara Mică nu au putut veni. Elevii nu au avut de suferit, au aşteptat microbuzul în sălile de clasă ale unităţilor de învăţământ din cele două sate şi au fost anunţaţi imediat să meargă acasă.

La Şcoala gimnazială Dobârceni, microbuzul s-a defectat, astfel încât 76 de elevi navetişti din localităţile Brăteni, Cişmăneşti şi Murguţa au rămas acasă, motiv pentru care cursurile la Şcoala gimnazială Dobârceni cursurile au fost suspendate pentru 2 şi 3 februarie.

La Şcoala gimnazială Avrămeni s-au redus orele de curs la 45 de minute şi pauza de 5 minute. La Şcoala gimnazială Dimăcheni s-a redus programul şcolar al elevilor (40 de minute ora de curs, 5 minute pauza). La Grădiniţa Dimăcheni s-a redus activitatea preşcolarilor cu o oră, de la 8.00 la 12.00.

La Şcoala gimnazială Miletin, structură a Şcolii Prăjeni, ora de curs a fost redusă la 45 de minute, pauza la 5 minute. Pentru zilele de 2 şi 3 februarie cursurile vor fi suspendate la Miletin.

La Grupul Şcolar Darabani cursurile au fost suspendate pentru elevii care învaţă după-amiaza în zilele de 1, 2 şi 3 februarie, din cauza numărului mare de navetişti în schimbul II şi a distanţei mari până la şcoală, precum şi din cauza reducerii substanţiale a stocului de combustibil pentru centrală.

De asemenea, rămân suspendate cu la şcoala cu clasele I-VIII Cristeşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în perioada 31 ianuarie – 3 februarie 2012.  

La şcoala cu clasele I-VIII Mihălăşeni, temperatura din sălile de clasă este improprie desfăşurării activităţii didactice. Clădirea este foarte veche, nereabilitată, sălile de clasă sunt înalte, iar sobele nu reuşesc să asigure confortul termic, aici fiind suspendate cursurilor din 31 ianuarie şi până pe 3 februarie.

La şcoala cu clasele I-VIII  „Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti , s-a redus programul şcolar de la ora 9 şi terminarea lui la ora 16,30. Durata orelor este de 45 minute, cea a pauzelor de 5 minute.

La Şcoala primară „Gh. Pricop” Chiţoveni, structură a Grupului Şcolar „Nicolae Bălcescu” Flămânzi, s-au suspendat cursurile din cauza frigului din sălile de clasă (32 de elevi).

La Şcoala gimnazială Truşeşti, până pe 3 februarie 2012 orele de după amiază vor începe la 12.00 şi se vor încheia la 16.55 (ora de 45 de minute, pauza de 5 minute).

La Grupul Şcolar „Elie Radu”, din Botoşani, în urma temperaturilor scăzute din sălile de clasă, s-a hotărât ca până vineri 3 februarie, inclusiv, durata orei de curs să fie de 40 de minute, iar pauza de 5 minute.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *