Scandalurile recente și valul de acuzații din spațiul public pun o presiune uriașă pe umerii cadrelor medicale din Botoșani. Medicul Simona Elena Bordiciuc, din cadrul Secției de Chirurgie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, atrage atenția asupra pericolului generalizării, cerând ca răspunderea pentru eventualele derapaje să rămână strict individuală.
Aceasta descrie frustrarea profesioniștilor care își fac datoria, dar care ajung să fie judecați la pachet din cauza greșelilor altora.
„Incriminat cel care a făcut-o, dar nu trebuie să tragă toată breasla medicală botoșăneană pentru anumite persoane. Este foarte greu să vii, să încerci să îți faci treaba, să încerci să fii corect 100%, să depui mai mult efort decât ar trebui în mod normal, să îți lași poate familia ta acasă, copiii tăi acasă, ca să vii să tratezi alți copii. Vorbesc în specialitatea pe care o dețin”, declară Bordiciuc.
Dincolo de etichetele puse cu ușurință pe rețelele de socializare, realitatea din secțiile de spital presupune un efort fizic și psihic constant.
„Vii și te izbești de niște acuze văzând ceea ce se publică sau ceea ce se vehiculează în mediul online. Și până la urmă asta e, criticile pot fi și constructive. Nu vreți să știți cum este viața unui medic într-o gardă de 24 de ore, cu programul aferent ulterior și lucrând zi de zi cu pacientul, aparținătorul. Este foarte greu și în partea noastră”, a declarat medicul Bordiciuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia