Primarul din Dimăcheni a cerut ajutorul ministrului Dezvoltării pentru podul de la Mateieni: Tot am tras speranță de ajutor dintr-o parte, din alta

14 noiembrie 2026
Autor: Mihaela Macovei | [email protected]

Localnicii dintr-un sat din județul Botoșani trăiesc cu teama că singura legătură cu restul lumii s-ar putea prăbuși la fiecare pas. În satul Mateieni, comuna Dimăcheni, un pod din lemn vechi de aproape 60 de ani, măcinat de timp și ignorat de autorități, a devenit o capcană pentru cei 224 de localnici care nu au altă alternativă de transport.

Degradarea avansată a structurii care traversează pârâul Jijia ridică un risc iminent de prăbușire, transformând o simplă deplasare zilnică într-o adevărată ruletă rusească.

Primarul comunei Dimăcheni, Marinel Moruz, a ridicat problema acestui pod și sâmbătă, în fața ministrului Dezvoltării, Alexandru Stoica.

„Cred că am fost de vreo 10 ori pe pod cu toate televiziunile naționale, locale, tot am tras speranță de ajutor dintr-o parte, din alta. L-am depus și la CNI, în primă fază pe lista de sinteză, toată lumea ne-a promis. Știți cum e, nu-mi doresc nimic altceva până se va desființa (n.r. comasa) comuna Dimăcheni, dar dacă puteți să ne ajutați, dosarul fiind depus la CNI, pe situații de urgență, să rezolvăm problema podului”, a declarat primarul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia