Un scandal de zile mari a avut loc, vineri seară, într-un bar din comuna Leorda, județul Botoșani. Trei bărbați s-au luat la ceartă, iar de la vorbe aruncate au început să-și împartă pumni. Au intervenit polițiștii, care i-au trimis să se liniștească în următoarele 24 de ore în arest.
„La data de 14 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei bărbați, din localitățile Brăești și Havârna, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 13 noiembrie 2026, în timp ce se aflau în incinta unui local public din comuna Leorda, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc, cauzându-și leziuni ce nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
„Astfel, prin faptele săvârșite, ordinea și liniștea publică ar fi fost tulburate. Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani”, arată IPJ.
Tragedie! Tatăl unui primar din județul Botoșani a fost găsit mort
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia