Unde găsești apă în Botoșani în timpul opririi generale. Nova Apaserv amplasează 12 rezervoare în Botoșani

30 octombrie 2026

Pe durata opririi generale a apei din perioada 29–31 octombrie 2026, Nova Apaserv a anunțat amplasarea a 12 rezervoare cu apă potabilă în puncte accesibile din municipiul Botoșani pentru a asigura aprovizionarea populației.

„Este pentru prima dată când operatorul oferă aceste rezerve de apă pentru consumatori. Au fost montate deja vineri rezervoare de un metru cub cu apă potabilă, vor urma și celelalte zece, probabil în maxim o oră vor fi dizponibile în cele 12 locații”, a declarat, pentru BotosaniNews, directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei.

Aceste puncte de distribuție sunt localizate în următoarele zone:

  • Spitalul, la intrare,
  • Zona Industrială – Electroalfa,
  • Biserica „Sfântul Gheorghe”,
  • Biserica din zona E.ON,
  • Biserica de pe strada Unirii, la intersecția cu bulevardul,
  • Zona Primăverii – Onicescu,
  • Biserica „Sfântul Ilie”,
  • Piața Mare,
  • Școala nr. 8,
  • Biserica de pe strada Independenței,
  • Școala nr. 10 – Biserica
  • Biserica din Bucovina.

Rezervoarele vor reprezenta surse alternative de apă potabilă pentru botoșănenii afectați de întreruperea serviciului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia