Folclor, dans și eleganță la Balul Bobocilor de la Grupul Școlar „Dimitrie Negreanu”

Miss si Mister Boboc Liceul "Dimitrie Negreanu"

Miercuri a fost rândul elevilor de la Grupul Școlar „Dimitrie Negreanu” să-și aleagă reprezentanții pentru finala concursului Miss și Mister Boboc 2011, care va avea loc pe data de 17 noiembrie.

Șase fete și doar cinci băieți au pășit pe scenă evoluând în cadrul probelor care au dus la desemnarea de către juriu a celor doi boboci care vor reprezenta liceul în finală.

Liceenii care s-au ocupat de organizarea spectacolului, premiați la final cu diplome speciale, au pus la cale mai multe probe, nu foarte diferite de cele deja existente: proba de zi, proba de seară, vals ori proba de sport. În afară de acestea, concurenții au fost supuși și unei probe de originalitate, care a constat într-un dans mai special care a pus în evidență sau nu, calitățile lor de dansatori.

Proba de sport a surprins, în afară de defilarea în costumele specifice, prin mișcările de aerobic de la final, executate la unison de cei 11 concurenți. La proba de seară, fetele au etalat rochii elegante, din materiale scumpe, unele dintre ele vaporoase, altele foarte sexi.

Unul dintre concurenți au fost nevoit, la proba de final, destinată dansului de societate, adică vals, să danseze cu două partenere deoarece una din clasele de a IX-a ale liceului a concurat doar pentru titlul de Miss Boboc.

Momentele de folclor au fost la ordinea serii, dincolo de probele la care au fost supuși bobocii. Acestea au aparținut ansamblului Dorulețul, de altfel formația școlii, fosta elevă a liceului, Zâna Panțiru sau Gabriela Pitringel. Un moment aparte a fost oferit publicului, mai puțin numeros, dar foarte zgomotos, de un grup de liceeni din clasa a XII-a, printr-o scenetă de pantomimă. Tinerii au adaptat, la condițiile actuale ale vieții de liceean, povestea „Capra cu trei iezi”.

Raul Poamăneagră și partenera lui au oferit publicului câteva dansuri de societate, iar trupele Fashion și Evolution si-au arătat din nou proba talentului pe scenă.Nu a lipsit nici dansul țigănesc foarte prezent în spectacolele liceenilor sau o paradă de modă cu costume confecționate de liceeni. Interesant a fost că fiecare artist care a evoluat pe scenă ca invitat în spectacolul liceenilor de la „Negreanu” a primit câte un buchet de flori.

Seara s-a încheiat cu desemnarea câștigătorilor. În afară de cei doi boboci care au câștigat titlul de Miss și Mister Boboc, au mai fost acordate premii din partea sponsorilor. Georgiana Aparaschivei, care a câștigat titlul de Miss Boboc, a primit și un premiu special din partea salonului Bela. Mister Boboc a fost desemnat Lucian Moisiu.

Spectacolul liceenilor de la Grupul Școlar „Dimitrie Negreanu”  a fost urmărit din public și de inspectorul pentru educație permanentă al Inspectoratului Școlar Botoșani, Alexandra Hlincescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *