Alexandru Gavriloaia, un polițist de frontieră, are nevoie de ajutor. Agent șef de poliție din cadrul Serviciului Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei, acesta a fost mereu la datorie, implicat în misiuni umanitare și operațiuni de căutare și salvare ca polițist de frontieră, operator și instructor de drone.
Din păcate, Alexandru a suferit un infarct urmat de un stop cardiorespirator. A fost în comă timp de 4 săptămâni, iar șansele pe care i le mai dădeau medicii erau aproape nule. Cu toate acestea, a trecut prin imposibil și s-a întors!
Acum, el are nevoie de noi pentru a putea merge mai departe. Drumul spre recuperare este lung și anevoios, implicând tratamente și terapii ale căror costuri ajung la aproximativ 8.000 de euro pe lună — o sumă imposibil de acoperit doar de către familie. O donație, indiferent de sumă, poate însemna o ședință de recuperare, o zi în plus de tratament sau o șansă la o viață normală.
Donațiile se pot face (individual sau colectiv) în contul soției sale:
Titular cont: Gavriloaia Magdalena Ecaterina
IBAN: RO57 REVO 0000 1572 8489 0343 (Revolut)
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia