Un tânăr de 28 de ani a fost rănit într-un accident rutier care s-a produs duminică, în municipiul Botoșani. Evenimentul a avut loc în parcarea complexului comercial Kaufland. Botoșăneanul ar fi fost lovit de către o mașină condusă de o șoferiță. Femeia ar fi pierdut controlul volanului și a dat peste el.
„În urma investigațiilor clinice și paraclinice acesta a fost diagnosticat cu minim Hematom subdural temporal dreapta. Acesta a fost transferat către secția de Neurochirugie a spitalului “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru monitorizare și tratament de specialitate. La acest moment pacientul este stabil, GCS 15 puncte”, a declarat medicul Ramona Guraliuc, șef al UPU SMURD Botoșani.
Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Din primele informații, șoferița ar fi făcut un drift, a lovit o platformă auto și pietonul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia